Blog

Nu vă mai luați femei independente, dacă nu știți cu ce se mănâncă!

Deși sună destul de mult a ceva ce ar spune Dana Budeanu, titlul e o chestie reală.
Bărbații în general (își) caută femei robuste. Atât la corp, cât și la nivelul emisferelor. Dar acolo se pot face excepții, deci tărtăcuța poate să fie mai mică în dimensiuni. 
Dacă lipsește 90-60-90-ul, cu siguranță un bărbat își face repede bagajul. Căci intervine rapid senzația de inferioritate, atunci când femeia de lângă tine are mai mult creier decât ai tu, adunat(e).
Femeile independente au o aură aparte și cred că există două mari categorii: cele finuțe, care sunt respectuoase încă și dornice de o discuție plăcută și cele arogante, la nasul cărora nu poți ajunge niciodată. 
N-am să vă întreb dacă ați aflat secretul femeilor independente și pline de bani, căci uneori banii nu sunt așa importanți și nu există niciun secret mai mare decât respectul față de sine. Câtă vreme nu lași oamenii să te calce în picioare, nu există nereușite.
Femeia independentă e aia care-ți dă un trigger doar când auzi cuvintele „puternică”, „pe picioarele ei” și care, cu siguranță, știe ce să ceară, când să ceară și în 110% din cazuri primește. Sau pur și simplu își ia singură. 
Vă gândiți că ar fi mișto o astfel de femeie, care eventual gătește semi-goală borș din ăla ca la mama acasă, calcă la dungă fiecare cămașă, mai are și grijă de tine, căci uneori e greu să-ți porți singur de grijă și, pe deasupra, mai e și o femeie de succes. Se și vede mișto, când o ții de mână, când e pe tocuri, elegantă și o prezinți prietenilor tăi, că e a ta, de parcă ar fi vreo proprietate.
E mișto și când stă picior peste picior la o cafea, dar și când te pune în cap la bere la metru, cel mai probabil tot stând picior peste picior. E fain să știe și fotbal, dar nu prea mult, căci nu-ți convine când ești contrazis, dar doar așa, cât să-ți lași cu gura căscată prietenii care, culmea, sunt tot în căutarea unor femei puternice.
Nu vă mai luați căutați femei independente și puternice, dacă nu știți cu ce se mănâncă! Căci deși vă irită femeia care stă lipită și depinde de voi, vă sperie femeia de succes care ar putea oricând să închidă ușa după ea și să nu se mai intoarcă niciodată. Căci întotdeauna o pisică e mai periculoasă când miaună, nu când zgârie. Iar femeia asta independentă care vă mărește egoul și ceva de mai de jos nu o să stea să plângă lângă voi, ci o să vă ia de mânecuța cămășii abia călcate de ea și o să vă spună clar și răspicat unde-i problema. Iar problema e că voi vă căutați femei puternice ca să fugiți de ele, căci nu știți cum să le luați.
Femeia asta nu o să se lipească de nicio vitrină de pantofi ca să se roage de voi să-i luați, ci va apărea a doua zi cu ei deja în picioare. Iar când ea e deja egală cu voi, nu mai reprezintă doar un trofeu păstrat parcă dintr-o vânătoare, ci totul se transformă într-o competiție în care sunteți conștienți că ea câștigă oricum la sfârșit tot ce își dorește. Iar atunci jocul ăsta devine periculos.
Așadar, dacă nu știți cum e să bată și altcineva cu pumnul în masă când lucrurile nu merg așa cum ar trebui, nu mai fugiți după femei puternice, căci v-ar sta mult mai bine în brațele unei feline care toarce frumos, dar care preferă să rămână undeva sub papuc. Atunci e bine și pentru voi, căci nu mai stă nimeni să vă toace la cap cu lucruri despre carieră, cu lucruri care nu-s bune în general și cu schimbări.
Nu vă mai luați femei independente, căci ele n-o să fie mereu acolo să vă țină în brațe când vă curg mucii la răceală. Luați-vă pisici delicate și ușor de manipulat, care să vă facă să vă simțiți bărbați impunători. Căci pisicile delicate nu devin femei independente și vor auzi mereu frustrările celor care tânjesc după o femeie puternică.
Femeie independentă te naști și așa rămâi.  Nu vă mai mințiți. 

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

1 comentariu

  1. Ooof. Ce m-a uns pe suflet articolul ăsta și totodată mi-a pus un pic de sare pe rana. E bine tare sa fii independentă, să-ți faci singură și casă și masă și job și toate poftele. Cât am fost singură, cel puțin, a fost minunat. Dar într-o relație în care suntem, chipurile, "egali", unde mai sunt rolurile? Cum mai suntem el bărbat și eu femeie? Mi-e dor de flori, cadouri și purtat de grijă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *