Când am intrat pentru prima oară în apartament cu agentul imobiliar, am știut că asta urma să fie casa mea. Atunci apartamentul era gol, proaspăt renovat, doar cu o cutie de mobilă de bucătărie pe jos, în cazul în care nu se vinde apartamentul, să se dea la chirie.
– Nu începeți montatul. În două zile vă dau un răspuns exact! Ei bine, nu cred că au trecut cu adevărat cele două zile, că am și sunat înapoi și am cerut începerea demersurilor pentru semnarea actelor.
De când am făcut turul casei am început să-mi imaginez cum o să arate totul. Dacă nu făceam Medicina, probabil puteam sta în continuare în chirie, 3-4 ani nu sună chiar atât de rău. În schimb aproape 12, cu tot cu rezidențiat, în Iași, la 130 km de casă, aveam totuși nevoie de ceva doar al meu. Cum umblă vorba aia din popor, „ceva cu care să rămâi, mamă, să fie lucrul tău”.
Astfel încât acum, mă declar veselă, proprietara unui apartament de două camere, semidecomandat, de 44mp utili. Apartamentul fiind deja renovat, cu toate obiectele sanitare din baie noi, nu părea o bătaie de cap foarte mare pentru mine.
Știam deja că îmi doresc toată mobila pe comandă, deci am încercat să mă organizez în așa fel încât să mă încadrez în termenul de predare a apartamentului în care stăteam în chirie. Zis și făcut!
Pentru că mereu pun siguranța pe primul loc, am ales să-mi iau centrală nouă, cea existentă în apartament având ceasul stricat. Nu era neapărat uzată, nici nu prezenta vreun risc direct, dar dacă am avut această posibilitate, am preferat să dorm eu liniștită noaptea. Am păstrat totuși caloriferele din fontă, din punctul meu de vedere este materialul care oferă cea mai bună căldură, fiind totuși norocoasă pentru că toată instalația este făcută din cupru. Ce-i drept, pocnesc noaptea țevile, dar și ele dau un strop de căldură suplimentară.
După ce am schimbat centrala am conștientizat faptul că potrivit planului conturat în mintea mea, aș mai avea nevoie de vreo două, trei, cinci, zece prize. Uite-mă aici, acum, dând telefoane în stânga și-n dreapta, pentru a găsi un electrician priceput. Am nimerit un om cumsecade, profesionist, care nu doar că mi-a pus prizele cerute și încă vreo două în plus, ca să mă satur, dar a insistat să-mi schimbe toată instalația electrică. Am fost încântată de idee, gândindu-mă că dorm liniștită și că nu-mi sare centrala în aer, dar nici nu mă electrocutez când aprind vreun întrerupător.
Dar ceea ce nu știam eu e faptul că aici s-a oprit toată treaba ușoară din renovarea apartamentului.
Am păstrat câteva elemente dintre cele deja existente din renovarea fostului proprietar. Am păstrat ușile de interior, toată baia, termopanele, gresia, chiar dacă puțin lângă ușa de la intrare e ciobită. Dar nu se observă chiar așa tare. Gândul meu a fost să păstrez și parchetul din living și dormitor și, de asemenea, cele trei rânduri de faianță din bucătărie, dar când electricianul a început să-mi găurească pereții, s-a întâmplat „fericirea”. Parchetul n-a fost bine protejat și s-a zgâriat, iar faianța din bucătărie nu fusese super bine pusă, așa că a început să cadă la primele trei vrrrum vrrrum de la bormașină. Alți bani, altă distracție! Astfel, odată cu ușa de la intrare, am schimbat parchetul, folosind o nuanță ceva mai închisă decât primul parchet, faianța de pe peretele de la bucătărie, lustrele toate, folosind plafoniere pe bază de LED, dulăpiorul de la baie și câteva elemente mici de decor.
Mi-am propus până vine mobila să văruiesc în culorile mele preferate, astfel încât să se îmbine frumos mobilierul cu pereții și, de ce nu, cu viitoarele detalii de contrast pe care le aveam în minte. Inițial am spus că voi folosi un var simplu, lavabil, doar că am rămas la o tencuială decorativă. Spun tencuială cu un scop: am descoperit că pereții sunt mai mult decât strâmbi, fiind vorba de un imobil într-un bloc vechi, de cărămidă, așa că înainte de aplicarea varului decorativ San Marco folosit, toti
pereții au trebuit retencuiți și îndreptați. Practic, am făcut un exterior de casă în interiorul unui apartament.
Totuși, când am văzut rezultatul, am fost destul de mândră pentru alegerea făcută, știind că pentru câțiva ani de acum încolo nu mai am treabă cu văruitul.
Cel mai mare stres al meu a fost totuși mobilierul, pentru că în Iași perioada de așteptare pentru mobilă este mult prea lungă și, de asemenea este foarte costisitor. Comanda de mobilă a fost dată în luna noiembrie, iar totul a fost gata undeva în jurul datei de 6 iunie. Încă puțin și tăiam moțul…designerului de interior. :))
Până la urmă orice confort și moft în plus costă. Dar cel mai important este să ai bine definite în minte ideile pe care vrei să le pui tu în aplicare în casuța ta, ca să devină realitate plăsmuirea visului tău. Iar pentru a aduce totul la realitate e nevoie de o comunicare bună între toți oamenii cu care colaborezi, indiferent dacă este vorba de construirea unei case de la 0, renovarea acesteia ori simpla renovare a unui apartament. Totodată e important și un buget, care oricum e mai mult orientativ, căci îl depășești cel puțin o dată. Întotdeauna apar cheltuieli neprevăzute, iar lucrurile mărunte, cum sunt textilele, vesela, perdelele, din punctul meu de vedere, trebuie luate când deja ești pe -infinit cu bugetul, dar ai visul cel mai costisitor transformat în realitate. Nu cred că vrei să faci ouă ochiuri la lumina lumânării, dar să ai totuși perdeaua pusă la dormitor.
Tu cum ți-ai zugrăvit visul?
Acest articol este scris pentru a treia probă din cadrul competiției Spring SuperBlog!
