SpringSuperBlog SuperBlog

Visele din umbră

Sunt o visătoare. De mică am încercat să-mi proiectez gândurile în viitor, să reușesc să-mi creez o viziune a ceea ce vreau să fiu când o să mă fac mare, a ceea ce pot deveni din punct de vedere social, a ceea ce pot face pentru cei din jur. Sunt o visătoare cu picioarele pe pământ, dar cu capul în nori.
În ultimii ani am vrut măcar din punctul acesta de vedere să fac o anumită ordine și să îmi notez într-o agendă un plan, o viziune, de care să mă țin pe parcursul unei anumite perioade de timp.

Visul cel mai mare pe care îl am acum este să termin cu bine facultatea și să fug. Toți oamenii care mă cunosc știu că am de gând să plec din țară la un moment dat, pentru a-mi face rezidențiatul în afară, astfel încât va trebui să-mi caut un loc unde să stau. Probabil la început voi locui în chirie, apoi, sper eu, o să-mi găsesc ori și mai bine, o să îmi construiesc o casă cu consum aproape zero. Dar pentru a putea face acest lucru, ca în orice alt domeniu, am nevoie de un dicționar de construcții pe care să-l studiez pentru a ști cum să mă înțeleg cu oamenii care mă vor ajuta să-mi duc visul la bun sfârșit.

Chiar dacă deja am la palmares bifată o căsuță, sunt totuși fata de la țară, crescută de bunici, la casă, iar viața de apartament nu e foarte impresionantă. Deși stau doar eu și pisica mea în două camere, avantajul este faptul că tot ce înseamnă consum: pe încălzire, pe lumină, pe întreținere, este foarte redus. Fiind un imobil achiziționat într-un bloc mai vechi, cu construcție solidă din cărămidă și izolat, acest lucru îmi face buzunarul să nu plângă chiar atât de tare. Deci pot spune că acest vis s-a transformat pe jumătate în realitate, căci încă visez cu ochii deschiși la o casă eficientă din punct de vedere energetic, undeva într-un alt colț de lume, unde îmi mai zboară hai-hui uneori sufletul.

Mi-am ales o carieră care se proiectează greu, fără să grabă, ca o linie fină trasată cu creta pe asfalt. Și ăsta a fost un vis pe care l-am început la final de clasa a IX-a, cînd m-am hotărât să dau la Medicină, plecând de la filologie bilingv – engleză. Dar știți vorba aia, fiecare are steluța lui norocoasă. Așa că am început pregătirea și, într-un final, cea mai grea parte a acestui proces, admiterea, a trecut. Următorul hop este menținerea pe o linie de plutire, urmând un plan strict și nu foarte elaborat, pentru a-mi putea duce la bun sfârșit visul și pentru a-l transforma în varianta cea mai bună a proiectării în realitate.
Nu de multe ori știu cu adevărat cum să încep, căci, de obicei, pornirea este cea mai grea. Dar în rest pot mereu să-mi ghidez gândurile spre un punct final, spre luminița de la capătul tunelului pe care să o observ chiar și atunci când lucrurile nu stau foarte roz. Iar în majoritatea cazurilor nu sunt așa deloc. În orice domeniu e nevoie de muncă, dar în același timp trebuie să știi cum să pierzi ceva. Iar atunci când inevitabilul se produce, să te ridici, să faci o pauză și apoi să-ți găsești puterea de a merge mai departe. This is called life.

Blogul? Nu știu încotro se îndreaptă. Am avut un drum destul de pietruit cu el și nu întotdeauna am avut pe unde să trec. Ne-am mai oprit, ne-am mai luat o pauză, dar ce-i drept, într-un final, ne-am ridicat iar. Visul e să rămână mereu undeva aici, să mai fie șters uneori de praf și să fie răsfoit de către oricine îl găsește. Mă gândesc că în viitor, timpul pentru blog o să fie destul de limitat, dar știți voi, nici într-o casă abia construită nu te poți muta imediat. Trebuie să lași pereții să se așeze. Așa probabil voi lăsa și eu blogul cândva, la așezat, pe o perioadă nedeterminată, trecând din când în când să văd ce se mai întâmplă pe aici.

Vreau să-mi fac o hartă personalizată și să-mi pregătesc un plan pentru a vizita toată lumea. De la cele mai simple țări până la cele ale căror nume le pronunț cu greu. Pentru că treaba asta nu se face la bătrânețe, când înafară de bani, poate, nu ai nimic altceva. Uneori nici măcar sănătate. Așa că vreau să mă asigur că bifez tot de pe listă, într-un timp nedeterminat, căci nu se știe niciodată când ziua de mâine devine, de fapt, ultima. Visez să deschid o cutie a Pandorei a călătoriilor, în care să adun culturi mixte, oameni diferiți și locuri cu o încărcătură istorică impresionantă. Îmi doresc să ajung peste tot pe această planetă și să îi inspir și pe alții să viseze. Să ajute. Să spere.

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 9 din cadrul competiției Spring SuperBlog!

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.