Blog

15 aprilie 2019- Ziua în care Garguii nu au mai vegheat peste Paris

Cu greu am reușit să deschid draftul ăsta și să scriu două-trei cuvinte în el. Zic două-trei pentru că nici nu știu ce aș putea spune despre asta.
A trecut un an, mai exact un an și o săptămână de când Garguii de pe Notre-Dame nu au mai supravegheat Parisul.

Un an mai târziu în care s-a lăsat tăcerea peste oamenii care plângeau odată cu flăcările care mistuiau catedrala. Un an de când mai marii planetei și-au donat banii și s-au mobilizat pentru a consolida, din nou, fenomenul arhitectural pe care toată lumea îl cunoaște ca Notre-Dame de Paris.
Acesta a fost probabil primul eveniment șocant, deschizător de drumuri, din seria celor întâmplate în 2019 și, după cum putem vedea, continuate în 2020.
Am plâns. Trebuie să recunosc asta, căci vedeam live când turnul cel mare al catedralei se prăbușea în văzul tuturor, în timp ce toată planeta era, practic, anesteziată.

Poate nu toți au avut reacția asta, căci mă gândesc că sunt oameni care încă n-au văzut Parisul. Când l-am văzut pentru prima oară, aveam 7 ani, nu știam cine știe ce lucruri despre artă, dar, ulterior, lucrurile s-au așezat în mintea mea, căci imaginile n-au plecat de acolo niciodată. Deși cele mai în față sunt imaginile de la Disneyland, îmi amintesc cu drag că am intrat în Paris de ziua Franței, un moment nu foarte oportun de călătorit cu mașina. După cazare, am luat-o la pas prin Paris, deplasându-ne spre turn, pentru a vedea focul de artificii și plimbându-ne pe Sena. Atunci era prima mea ieșire din țară, probabil de aici și impactul foarte mare al Franței, pe care l-am resimțit pe 15 aprilie 2019.

Notre-Dame de Paris. Formidabilă și impunătoare clădire. Rece, ce-i drept, dar una de la care nu-ți mai poți lua ochii. Am examinat clădirea gotică în cele mai mici detalii, cu creierul meu de copil, și am păstrat acel sentiment cu mine chiar și astăzi. Din Notre-Dame mi-am luat o monedă, era un fel de tonomat, pe vremea aceea cred că am dat în jur de 4 euro pe o monedă cu catedrala, făcând același lucru și cu catedrala din Reims. Sunt aproape la fel. Spun aproape, pentru că trăirile sunt total diferite. Catedrala din Reims, pe care am apucat să o vizitez de mai multe ori, mi s-a părut mult mai primitoare decât Notre-Dame-ul parizian.

Un an de zile n-am scris despre asta, dar am avut articolul în draft. Pentru o zi de 15 aprilie, de la un moment dat. Mi se pare că oamenii au uitat. Nu numai de Notre Dame, ori de pădurile amazoniene sau de focurile din Australia. Au uitat că suntem vulnerabili, atât noi cât și natura și tot ce este făcut de mâna omului.
Și sper din suflet ca după timpul ăsta petrecut, zic eu, cu noi înșine, să avem timp să analizăm mai detaliat tot ce se întâmplă în jurul nostru.
Și să zâmbim. Să plângem. Să ne bucurăm ori să ne îngrozim. Căci avem dreptul să ne manifestăm toate reacțiile, dar fără să (mai) uităm.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

15 comentarii

  1. Dragut textul, draga Esmeralda. 😀

  2. Foarte frumos articolul tau, ai dreptate lumea uita repede. Trecem acum printr-o perioada urata care sper sa se termine cu bine…si pe care nu cred ca o vom uita usor.

  3. Multumesc!

  4. La cat de rapid au trecut si astea aproape 2 luni…Probabil pana in toamna o sa ne revenit aproape cu totii la normal si cu timpul o sa uitam si asta

  5. Da, și pe mine mă frapează uneori cât de repede trece timpul și cât de repede sunt uitate niște evenimente memorabile….

  6. Zbora timpul fara sa ne dam seama. Frumos articol 🙂

  7. Problema cu oamenii e ca nu ne invatam minte. Asa și cu pandemia asta cretin, cica o sa fim mai buni și mai responsabili când se termina. Nu zău…

  8. Într-adevăr lumea uită prea repede. Foarte frumos ai scris,am citit cu drag articolul.

  9. Suntem la mana Celui de sus, eu sunt de parere ca doar rugaciunea ne mai poate ajuta.

  10. Uitam cam de tot.. Și e trist

  11. Nu este o perioada tocmai placuta, dar cred ca vom uita de ea in cativa ani

  12. Intr-adevar, lumea uita rapid si poate ca e mai bine asa. Nu zic ca e ok sa trecem nepasatori pe langa tragedii de genul, dar nu putem nici sa stam pe loc. Asta e cursul…

  13. O perioada grea si complicata…sunt convinsa ca dupa totul va fi putin diferit.

  14. Frumos articolul tau! Nu am apucat sa vad Parisul din pacate, sper sa reusim in viitor 😊

  15. An de an se intampla alta tragedie care ne obliga sa uitam de altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.