Bună tuturor! Norocul meu cel mai mare e că dimineața, după ce deschid ochii, intru de pe telefon pe blogurile pe care le urmăresc, să văd ce mai e nou. Ieri a fost o zi plină, așa că n-am avut timp de stat și bibilit blogurile, așa că am recuperat azi. Nu mi-a apărut ping-ul de la Răzvan, evident, bine că am trecut cu cititul pe la el și am văzut că sunt nominalizată. Leapșa aceasta cu întrebări și răspunsuri a pornit de la Vienela, așa că, îi mulțumim pentru inițiativă.
Așa că, fără alte introduceri, să începem!
Ai tăi îți citesc blogul?
De când am trecut pe domeniu, da. Din când în când îi mai citeam eu mamei articolele cu care mă mândream la SuperBlog, alea de ieșeau țiplă dintr-un capăt în altul. Citea articolele mele de pe Blog de Mediciniști, dar acum le citește frecvent și pe cele scrise aici. Buuunăă, maaami.
Tata e total paralel cu tehnologia. În schimb mai am rude și cunoștințe care, ocazional, aruncă o privire aici și apoi mă aplaudă în emoji pe Facebook.
Dacă te simți superior față de omul cu care porți o conversație, îi arăți acest lucru?
Nu. De ce? E simplu. Mă voi face medic. Și dintotdeauna, în istorie, capetele luminate ale poporului au fost medicii și preoții. Acum, evident, intervine aia cu nici pe-a popii, nici pe-a doctorului, dar înțelegeți voi esența. Deja statutul de medic mă va ridica undeva pe un piedestal în fața pacienților mei. Diferența se va face prin simplul halat alb pe care eu îl voi purta.
Dar dacă m-a învățat ceva bunica în viața asta, a fost să nu fac niciodată diferența dintre oameni. Mai ales în meseria pe care mi-am ales-o. Pentru că la tine o să vină și oameni de la coada vacii, dar și directori de bănci sau poate chiar colegii tăi de muncă, oameni cu statut social. Nu trebuie să simtă diferența nici în felul în care te porți cu ei, dar nici diferențial ca tratament.
Polul Nord sau Ecuator?
Întotdeauna Polul Nord. Nu-mi place căldura, nu-mi place soarele și vremea asta de acum, în care nu poți să respiri, din cauza umidității excesive din aer.
Sezonul ploios și rece e preferatul meu. Iar dacă e și zăpadă e cu atât mai bine. Pentru mine e esențial să fie călduț, moderat, două săptămâni pe an, când mă hotărăsc să merg la mare. Nu pentru că vreau să mă bronzez, nu-mi place să stau la soare, ci ca să pot să mă bălăcesc în mare.
În rest, dacă pe 29 august – când mă întorc de la mare – începe să ningă până la anul în august – când probabil voi pleca iar la mare – nu am nicio problemă cu asta.
Ce carte te-a impresionat cel mai mult?
Hmmm. E o întrebare destul de dificilă. O să vorbesc totuși de prima carte care mi-a rupt sufletul în două și anume Cel care mă așteaptă, romanul interzis de două ori în Iran al autoarei Parinoush Saniee. Toate cărțile scrise de aceasta sunt cu adevărat excepționale.

Însă cartea, mă rog, cărțile, căci sunt volumul unu și volumul doi, care m-au impresionat cel mai tare, sunt volumele În pielea unei jihadiste și Losing my religion scrise de Anna Erelle. O serie cu adevărat tulburătoare, despre grupările extremiste islamice.
Atât vă voi spune despre autoare – căci vă invit să citiți cărțile – și anume faptul că a publicat cartea sub pseudonim, pentru că în continuare este amenințată cu moartea de aceste grupări islamiste.
Ai mulți prieteni sau ești genul care are puțini, dar buni?
Dacă e să îi pun pe o foaie, probabil ies mulți. Dar dacă e să luăm în calcul oamenii de calitate și cei cu care vorbesc aproape zilnic din viața mea…Ei bine, cred că reușesc să îi restrâng la degetele de la o mână. Și poate, încă la vreo două-trei degete de la mâna cealaltă.
Când ai râs ultima oară până ți-au dat lacrimile?

Uneori am momentele mele în care scot toate tocănițele de ciuperci pe gură. Iar atunci, dacă aș fi pe o scenă, ar ieși un număr destul de bun de stand up comedy. Ultima oară cred că a fost acum vreo două săptămâni, când abia trezită din somn i-am dat niște replici de toată savoarea mamei și am râs împreună până la epuizare.
Te simți bine în corpul tău?
Bineînțeles. Nu aș schimba absolut nimic la mine, din punct de vedere fizic. În schimb, dar să nu spuneți la nimeni, mi-aș dori să am câteva super-puteri. Aș fi curioasă să văd ce super-puteri ar primi oamenii în funcție de felul lor de a fi.
Care este principalul tău defect?
Hmmm. Îl numesc defect pentru că dacă ar fi opusul, cu siguranță nu m-ar face uneori să sufăr. În loc să plec de la 0 cu încrederea în oameni, eu le-o ofer pe toată. Cu timpul scade. Dar de la o anumită valoare imaginară, începe să se simtă ca un gol în stomac dezamăgirea primită în schimb.
Dai bani cerșetorilor?
Nu. O știți probabil pe aia cu mâna întinsă care nu spune o poveste…. De asemenea, străbunicul meu spunea mereu că trebuie să îți transpire banul în palmă până să te hotărăști cui să îl dai.
Decât să strigi după mine tanti, dă și mia un ban, mai bine doar stai. Cred că sunt mai multe șanse să-mi îndrept atenția asupra ta astfel. Dar știu că dacă ești copil, nu rămâi tu cu banii, ești buzunărit pe toate părțile când ajungi acasă, eventual primești și o mamă de bătaie pentru asta. Și nu e ceva ce aș vrea să încurajez.
În schimb, de fiecare dată când văd bătrânei la colț de stradă cu flori, verdețuri, chestii culese cu mâna lor, vreau să cumpăr de la ei și să le las și un bănuț în plus. Pentru că mă gândesc că poate de majoritatea dintre ei nu mai are grijă nimeni și își duc, săracii, bătrânețile singuri.
Ești de acord să trădezi un mic secret despre tine?
Hmmm, să vedem. Așa cum a zis și Diana, unele lucruri chiar trebuie să rămână pentru mine. Dar aș putea recunoaște și public faptul că atunci când am o încărcare emoțională prea mare, o zi proastă sau o zi foarte foarte bună, plâng din senin. Iar asta e cea mai bună descărcare de care pot avea parte.
Oricine e interesat de această leapșă poate să o preia. Mai departe de la mine aș dori să văd niște răspunsuri de la Iza, de la Mira și de la Almona.
Cât despre voi, până data viitoare, aveți grijă de voi și de cei dragi!
Ma bucur ca ai preluat leapsa.
Strabunicul tau era un om foarte intelept. Nu am mai auzit pana acum vorba respectiva, dar mi-o voi insusi, caci uneori noi suntem mana larga, dupa cum spunea bunica mea.
M-as bucura sa ma insel, insa timpul iti va arata, cel mai probabil, ca medicii sunt cei mai expusi atacurilor unor badarani pe care ii trateaza ca pe domni. Iar rabdarea omeneasca are limite.
Din pacate ai perfecta dreptate…
[…] cateva zile in cercul meu de prieteni blogosferici ( Razvan, Vienela, Diana , Denisa si altii) s-au postat o serie de articole numiteLeapșă blogosferică fără cap și coadă . […]
[…] pe care a primit-o și ea, cică, cu împrumut, (de aceea a scăpat repede de ea…🤣), de la Denisa – Maria Grigoraș și surprins, nu am luat-o la fugă, nu, ci mă arunc înainte, că deh, așa sunt […]
Frumos!
Cu ocazia asta am aflat și de la cine a pornit provocarea. Mulțam mult, Vienela!
Să acorzi prea multă încredere oamenilor e egal cu a te plimba pe nisipuri mișcătoare.
Bune răspunsurile tale, dar „Filantropica”? Bună, mi-a plăcut mult!
Frumos, felicitări pentru articol, Denisa!
Ce fain e sa razi asa cu pofta cu mama ta! <3