Manifest pentru blogging – Atitudinea slabă

Bună, tuturor! O să fac o introducere scurtă la acest articol. În primul rând voi începe prin a vă spune că am răspuns provocării Dianei pentru a scrie trei articole pe teme date. Practic, ne antrenăm înainte de marea competiție SuperBlog.

Tu de ce scrii?

Am primit des întrebarea asta. La început nu știam exact cu ce să răspund, dar de-a lungul timpului mi-am dat seama că am găsit drumul spre un răspuns.

Când am început să scriu, aveam mâzgâlite toate filele de la finalul caietelor, asta până am descoperit o platformă online unde să-mi pot pune gândurile. Atunci aveam senzația că e un fel de vorbit cu pereții, dar odată cu trecerea timpului au început să apară și vizualizările, comentariile și nu neapărat faima, n-o pot numi așa, pentru că ăsta e doar un hobby, ci mai degrabă o căldură sufletească datorată faptului că mă simțeam citită și apreciată.

Scriu pentru că mă liniștește. E cam singura pasiune la care nu am dat cu piciorul atunci când am ales să merg la Medicină.

Ce pui în scris?

Dulce, acrișor și ceva fermecător… Ah, asta e rețeta altui profesor.

Nu pot spune că în scris îmi pun viața, pentru că nu trăiesc din asta. Pentru ce-i care n-au văzut House MD, spoiler alert: era un episod cu o tipă care în loc să se consulte cu soțul ei în legătură cu deciziile din viața ei, până și în legătură cu cele medicale, se consulta cu cititorii ei. Eu nu fac totuși așa. Pun totuși câteva trăiri pe foaia asta virtuală, dar prefer să încarc totul cu emoție, într-un fel propriu. Poate ăsta e și motivul pentru care nu alerg atât de mult după pachete de PR.

Tot un fel de dulce, poate puțin mai mult acrișor, iar pe alocuri câteva sfaturi prietenești și omenești, atât de viață cât și în special pentru colegii de breaslă de la Medicină. Asta e rețeta mea de scris. A voastră care e? 😀

Ce sper să transmit

De curând m-am mutat pe domeniu. Cred că e un pas pe care orice blogger trebuie să îl facă mai devreme sau mai târziu. E o investiție care, cumva, îți pecetluiește hobby-ul.

Cu siguranță nu mă veți vedea pe vreo scenă urlând principii feministe, ori cu vreo pancardă legată la gât ca să cer căderea guvernului în Piața Unirii. Nu cred că la asta se rezumă viața de blogger.

În schimb, sper ca prin experiențele mele, unele mai fericite, altele ceva mai întortocheate, să reușesc să ajung la acei oameni care trec prin lucruri asemănătoare și cărora, încă, le e teamă să vorbească, să scrie, ori să cânte despre asta.

Indiferent dacă e vorba de bucurii, de tristețe, de dezastre în dragoste sau în viață, e în firea noastră să vrem să împărtășim cu cineva toate aceste lucruri. Sper să fiu un mic deschizător de drumuri în această privință.

Sunt foarte curioasă să știu care sunt poveștile din spatele blogurilor voastre. Este ceva ce ați vrea să schimbați la el?

Până data viitoare, aveți grijă de voi și de cei dragi!