Dacă aș putea să aștern pe o foaie cele mai frumoase amintiri legate de Cusut si Brodat din copilăria mea, cu siguranță aș putea scrie o întreagă carte legată de acest subiect. Nu m-aș putea rezuma doar la o pagină care să înceapă cu sintagma Dragă jurnalule,…
Copilăria mea a fost altfel. În loc să stau să bat mingea și să joc șotron în fața blocului, eu am cântat. Am mers la concursuri în toată țara, am schimbat des profesorii de canto, căutându-i, la fel, în orașe din ce în ce mai mari. Pare și este o pasiune frumoasă, însă este sfâșietor de costisitoare.
Și, din punctul meu de vedere, dacă nu-ți dorești să faci o carieră din muzică, nu are rost să te dedici foarte mult acestei pasiuni.
În primul rând melodiile costă mult. E și foarte greu să găsești un compozitor care să se muleze după dorințele tale și să puteți rezona în așa fel încât să se compună o melodie special pentru tine. De obicei se preiau negativele, tot contra- cost, de la niște melodii auzite la alții și care te-au făcut să ții ritmul cu piciorul și să dai ușor din cap în timpul ăsta. Acest lucru înseamnă plăcere.
Însă pe lângă melodii, pentru a participa la un festival trebuia să arăt și impecabil, ceea ce în acest caz nu însemna să am hainele spălate, ci câte o ținută nouă, care să și rezoneze cu melodia aleasă.
Având în vedere că stai cam trei-patru ani în aceeași categorie de vârstă, cam la toate concursurile din țară te reîntâlnești cu aceeași oameni. Și e destul de ciudat să mergi cu aceeași ținută de două ori, mai ales la un interval scurt.
Așa că, de aici, am rămas fascinată nu doar de masina de cusut, ci și de mâna care lucrează pe lângă ea. Pe doamna Veronica am cunoscut-o când eu aveam vreo 9 ani și abia pornisem pe drumul muzicii. Pe lângă muzică, la școală aveam trupă de teatru și fiind mai dezinvoltă decât colegii mei, prindeam rolurile alea bune, așa că și acolo aveam nevoie de ținute.
Cu doamna Veronica și acum colaborez, însă de la rochiile de cântat, acum îmi face rochiile de nunți. Când am colaborat pentru prima oară cu ea, m-am îndrăgostit de toate materialele din care avea rochii făcute acasă, în special cele care se găseau pe rochiile de mireasă.
Întotdeauna mi-a plăcut designul, chiar și cel vestimentar – deși nu țin pasul cu moda – însă în cazul rochiilor de gală nu am știut niciodată să aleg eu materialele, așa că am avut-o mereu pe doamna Veronica alături de mine cu un sfat, dispusă să-mi aducă materialele cele mai bune și cele potrivite pentru mine.
Practic m-am îndrăgostit de felul în care un artist cu mâini de aur mă citește după trăsături, combinând acest aspect cu nevoile mele de atunci, dar și de acum.
Când mă apucă nostalgia, urc la etaj în dressing, unde am expuse toate rochiile mele de concurs. Îmi amintesc cu drag de rochiile lansărilor de CD de la Onești, unde cântam piese latino și aveam rochii cu volănașe specifice. Ori de ținuta țigănească pe care am folosit-o în piesa Nomazii, alături de o salbă frumoasă din metal, pe care mi-o împleteam în păr.
Sau de fusta albastră deosebită, pe care am folosit-o în piesa de teatru Cenușăreasa în gimnaziu. A fost o fustă cu volănașe pe spate, cu puțină trenă, exact așa cum e prezentată și-n filmul Disney Cenușăreasa. Pe toate le iubesc și, cel mai important, cu toate am o poveste de spus. Povești care m-au transformat în timp omul care sunt astăzi.
Pentru că am totuși două mâini stângi din acest punct de vedere, nu pot decât să mă opresc și să admir munca pe care o fac alții. Și acum în timpul meu liber desenez rochii pe foi, exact la fel cum făceam și-n copilărie, însă mă rezum doar la cusut câte un nasture care cade sau vreo cusătură care s-a desprins. În rest, mă bucur cu drag de talentele experților.
Brodatul și cântatul s-au înțeles bine și au mers în tandem mulți ani. Mi-au fost admirate ținutele, melodiile, inflexiunile vocale. Am privit peste ocean și m-am inspirat din ce am văzut acolo. Însă, pentru mine, ținuta cântată s-a finalizat, iar acum o admir cu drag în fiecare amintire.
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 3 din cadrul competiției SuperBlog!
