Când mi-am mobilat apartamentul m-am gândit la faptul că o să fie bula mea energetică, peste tot, și că o să îmi găsesc inspirația și ideile de a visa în orice colțișor.
În căutarea mea pe FAVI.ro am dat peste niște piese de mobilier superbe, care să-mi bucure întâi inima și apoi privirea.
Întotdeauna am căutat colțișorul de casă în care să simt vibrația unei energii care să-mi dea un impuls și, după lungi căutări, l-am și găsit. Locul meu preferat din casă rămâne sufrageria, chiar dacă petrec timp egal în toate încăperile din casă. Însă în sufragerie am îmbinat toate elementele și culorile care să-mi liniștească sufletul și mintea și care să-mi ofere un punct de pornire către un vis.
Din start sufrageria mea este un vis împlinit pentru că e tranpusă în realitate exact așa cum am visat-o. Piesa de rezistență este contrastul din cameră. Acesta e făcut cu un perete în nuanța navy blue, culoarea mea preferată, și o canapea în aceeași culoare, în timp ce restul pereților sunt alb-bej și restul mobilei gri deschis.
Camera pare mai mare pentru că pe dressing am o oglindă imensă plasată pe una dintre cele trei uși și este, de asemenea, punctul de interes al pisicii mele, pentru că nu a învățat încă exact cum stă treaba cu relexia. Încă se întreabă de ce mai avem o pisică în casă, care iese din dulap, și tot încearcă să deschidă ușa glisantă să alunge pisica intrusă.
Nu am foarte multe lucruri în sufragerie, ceea ce o face o cameră specială, fiind deosebită doar din culorile alese, din draperie și…cam atât. Asta îmi demonstrează mie în primul rând faptul că nu ai nevoie de o cameră încărcată pentru a o face specială. Și, totodată, nu-mi întrerupe inspirația niciun accesoriu prezent în plus în cameră. Un accesoriu prezent însă acum în cameră este păturica de pe canapea. Aceasta e acolo pentru scopul de a capta tot părul de pisică, însă țin să menționez că doar la realizarea imaginii de mai sus a fost utilizată și de pisică, datorită foșnetului paginilor care au făcut-o curioasă. În rest, este doar un accesoriu folosit de mine. 😀
Deși am un birou în dormitor, unde aș putea sta să lucrez și pentru că am în jur la îndemână cărțile de studiu, prefer să stau tot în sufragerie să învăț pentru că îmi oferă o stare de liniște. Având ieșire la balcon din sufragerie, este camera cu cea mai multă lumină naturală și încerc să mă bucur de razele soarelui de la prima oră a dimineții și până la apus, ceea ce mă face să am o stare de bine interioară în tot timpul petrecut acolo. Practic, e locul în care în fiecare dimineață ies din casă cu un curcubeu micuț pe mine, care îmi schimbă total starea.
Tot pe FAVI.ro am găsit câteva ghivece minunate care se văd drăguț pe rafturile din balcon atunci când dai perdeaua deoparte. Însă pe acestea o să vi le arăt data viitoare, alături de biroul improvizat dintre flori.
Cheia sufrageriei mele este visul. Pentru că atunci când mă simt încărcată, după o zi plină, fac un duș, mă tolănesc pe canapea, răsfoiesc câteva publicații online și simt cum toată presiunea acumulată peste zi se elimină. Și rămân eu, cu gândurile mele, îmi iau laptopul în brațe și încep să-mi aștern orice vis aici, pe o foaie virtuală, ori într-un document care vrea ca în viitor să vadă tiparul. Căci visul meu este să scriu o carte, iar acesta prinde contur între pereții sufrageriei mele.
Aici visez la reîntâlniri cu oamenii dragi sufletului meu și atunci când mă pregătesc de venirea lor încep să mut mobila prin casă, nu ca să avem loc, căci spațiu este destul, ci ca să putem sta comod la o felie de pizza și la un pahar de vin. Căci alături de oamenii tăi, ai dreptul să visezi în orice circumstanțe.
Și, evident, e locul în care toate pozele ies bine, chiar și cele în care realizezi că ai mai îmbătrânit cu un an, când tu visezi să mai copilărești puțin…
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 5 din cadrul competiției SuperBlog!
[…] Visul e cheia sufrageriei mele […]