E-sarbatoare, vine Moș Crăciun,
El știe tot, dar iartă, că e bun.
Alb ca și iarna, vine Moș Crăciun,
Cu sacul plin de daruri…în Ajun.
Îmi amintesc cu drag de perioada în care cântam. Cântecele mele preferate au fost colindele întotdeauna, astfel că lansările mele de albume au fost mereu făcute în preajma sărbătorilor de iarnă.
Iarna are magia ei. Însă pentru a fi o combinație de tot ce trebuie, avem nevoie de câteva elemente care să se îmbine, și anume zăpadă, brad de Crăciun, decorațiuni peste tot în casă, prăjituri, turtă dulce și lăptic – pentru Moșul – și multă multă veselie.
Anul acesta totul va fi ciudat, însă lucrul acesta cumva mie îmi convine. În fiecare an, din Ajun până la revelion, casa noastră este plină de musafiri, și cred că anul trecut dorința mea de Crăciun a fost să am parte de o sărbătoare liniștită, înconjurată de familia mea. Mă aștept ca acest lucru să se întâmple anul acesta. Și să mă pot bucura de cea mai frumoasă sărbătoare a anului alături de oamenii dragi sufletului meu.
Trebuie să recunosc faptul că atunci când vine vorba de brazi de Craciun, eu sunt responsabilă cu alesul și împodobitul. Pur și simplu sunt obsedată, deloc organizată, însă de la mijlocul lui noiembrie încep să fac pregătirile și să infiltrez în casă, pe ascuns, globuri, ca să nu mă certe mami. 😀

Pentru mine, Crăciunul înseamnă familie. Asta reprezintă 6 elemente: eu, mami, tati, tataia și Karma și Shyvana, pisicile noastre. Oamenii știu că nu trebuie să dărâme bradul, simbolul esențial al sărbătorilor de iarnă, însă pisicile, cum nu s-au prins încă de acest aspect, pun puțin în balanță altfel această sărbătoare. Drept urmare, ne-am învățat minte de la pisica avută înainte, așa că am cumpărat acum câțiva ani un bradut artificial, nu de oricare, ci cu fibră optică în el, care să le gâdile mustățile și să le determine să stea cât mai departe de brad posibil. Fiind amândouă încă puiuți, acesta este al doilea lor Crăciun, încă nu au descoperit cum să facă globurile – măcar cele de la bază – să dispară. Timpul însă nu-i pierdut. 😀

Acum doi ani însă, am preferat să împodobesc doi brăduți, cel artificial, investiția noastră de durată, și unul ceva mai mic, natural, doar pentru că nu am mai simțit de mult timp miros de cetină în casă.
Ce-i drept, în zilele noastre, bradul natural reprezintă un dezavantaj din mai multe puncte de vedere:
- durată de viață mică;
- întreținere greu de făcut: apă la tulpină, măturat acele care cad;
- împodobit greu: unele ace sunt foarte înțepătoare, așa că este incomod împodobitul;
- oprirea căldurii: din păcate, acolo unde alegi să pui un brad natural, trebuie să oprești sau măcar să reduci căldura;
- dacă nu e în ghiveci nu se poate planta; dacă e în ghiveci, nu-ți garantează nimeni dacă se va prinde.
Ce-i drept, economisești niște bani atunci când ai un brad natural, însă dacă e să calculezi cât ai scos din buzunar pentru ei în ultimii…5, poate 10 ani, ajungi cam la același preț ca la un brad artificial. De ce să ne mai chinuim, când acum totul e atât de ușor?

Brazii artificiali sunt usturători pentru buzunare o singură dată și te bucuri de ei mulți ani. Cred că eu l-am achiziționat pe al meu acum 8-9 ani, se menține perfect în continuare, acesta fiind avantajul unui brad artificial puțin mai scump.
Locul în care obișnuiesc să împodobesc brăduțul e chiar sub scări, ceea ce înseamnă că nu aș avea ce să fac cu un brad de 1,80m – 2,00m. Atunci când încep decorarea, mă simt ca un copil din nou.
Tradiția e ca eu să împodobesc bradul singură, după capul meu, ca mai apoi să zică toată lumea uau, ce frumos e! Chiar și după atâția ani de strâns și desfăcut iar, nu au început să de rupă acele artificiale, e la fel de stufos și mobil și îl pot aranja după bunul plac. Faptul că nu mai trebuie să pun instalație în el datorită fibrei optice e o ușurare, căci niciodată nu-mi place cum îmi iese așezarea la instalații.
În trecut am folosit și alte tipuri de brazi artificiali: am avut brazi cu conuri, brazi care se pot construi, fiind din două sau trei bucăți, brazi albi. Însă parcă cel mai bine vine acesta. Dorința mea este să achiziționez, poate la anul, un brad artificial bogat alb, ori poate negru, ca să îl pot împodobi verde, și să fie un contrast frumos între nuanța bradului și a decorațiunilor din el. Însă, așa cum spuneam mai sus, aș avea nevoie probabil de un brad pe care să îl agăț de tavan, ca să mă asigur că nu e luat pe sus, la propriu, de pisicuțe.

Un brad artificial îți permite să îl încarci cum vrei tu, cât vrei tu, fără să se pleoștească crengile. Totodată, pot să îi pun în jur câte decorațiuni vreau, pentru că pot ridica crengile din partea de jos, astfel încât să îmi creez spațiul necesar.
La fel, deasupra bradului, improvizez în fiecare ani fulgișori, ori de hârtie, ori din plastic, pe care îi agăț de plafonul scărilor, creând o atmosferă plăcută, de afară. Tot pisicile fac testarea și acolo, să vadă dacă e destul de rece pentru ca fulgii să nu se topească.
Bradul e elementul cheie pe care îl prețuiesc de sărbători. Nu-s sarmalele, nu e turta dulce și sigur nu e nici friptura. La mine în familie încă se practică pusul cadourilor pe ascuns după ce toată lumea e în pat, începe cineva apoi să mișune, și tot așa, până când toate cadourile sunt așezate frumos sub brad. Le deschidem a doua zi, după Biserică.
Bradul de la Biserică e tot responsabilitatea mea. În fiecare an e colorat altfel, din ce în ce mai bogat, și nu ne aduce bucurie doar nouă, ci tuturor oamenilor care vin la slujba de Crăciun. Unele tradiții trebuie respectate, ținute cu drag în suflet și, la momentul potrivit, plasate mai departe.
După ce primim colindătorii, începem să împodobim și curtea, punând și acolo un brad, de data aceasta doar din LED-uri. Spiritul brăduțului trebuie să fie peste tot, luminat, viu, ca Moșul să știe unde să vină.

O steluță de zăpadă, într-o noapte de Ajun
Zgribulită stă să vadă când sosește Moș Crăciun.
Albă doar cât o scânteie are raze tunse scurt!
Vine din Calea Lactee ca-nmuiată…în iaurt!
Acest articol a fost scris cu drag pentru proba cu numărul 19 din cadrul competiției SuperBlog!
Fain. Mi s-a făcut dor de împodobit bradul 🙂
[…] Spiritul Brăduțului […]