Guest Post

Psihologia Crăciunului – Cum se simte creierul tău de sărbători?

Pe tine când te apucă febra sărbătorilor? Nu ți s-a întâmplat niciodată ca imediat cum se ascunde puțin soarele în nori să te trezești cu o dorință de a fredona colinde? Sau ca la primul semn de ceață să te gândești la luminițe?

Dar ce se întâmplă în 26 decembrie, când toată feeria a dispărut? Nu te simți ceva mai trist, melancolic sau supărat?

Sursa foto: shutterstock.com

Creierul și entuziasmul de Crăciun

Pentru că nu sunt singura persoană care simte aceste emoții ciudate în preajma sărbătorilor, m-am uitat puțin să văd ce se întâmplă, de fapt.

Așa am descoperit un studiu realizat de niște cercetători danezi, prin care s-a dorit localizarea spiritului Crăciunului în… creierul uman!

Astfel, prin intermediul unor scanări funcționale ale creierului, optimizate pentru a detecta schimbarea nivelului de oxigen din sânge în momentul în care participanții priveau imagini cu teme de Crăciun, precum și imagini neutre dar cu anumite caracteristici similare, s-a ajuns la o concluzie foarte interesantă:

Există o „rețea a spiritelor de Crăciun” în creierul uman!

Altfel spus, avem anumite zone cerebrale care sunt asociate cu magica sărbătoare a Crăciunului!

Totuși, ce se întâmplă cu personalitățile de tip Grinch?

În cazul celor ce sărbătoresc Crăciunul cu drag și au asocieri pozitive mentale cu acest moment, se observă o activitate crescută în cortexul motor senzorial, în premotor și în cortexul motor primar. Acestea sunt zonele cerebrale asociate, în general, spiritualității, simțurilor somatice și recunoașterii emoției faciale.

Persoanele care nu au experiențe foarte plăcute asociate acestei sărbători pot fi din două categorii:

  • Persoane care au experiențe neutre, pentru care scanarea creierului va indica același nivel de activitate atât în cazul imaginilor cu tematică de sărbători, cât și în restul imaginilor;
  • Persoane care au experiențe negative, pentru care aceleași zone mai sus amintite vor fi activate, alături de altele care indică un nivel crescut de stres.

Diferența constă în modul în care acești centri vor fi activați.

Efectul Crăciunului asupra creierului uman

De multă vreme sunt fascinată de cum funcționează creierul uman. Totuși, deși studiul a fost gândit și tratat mai mult ca o glumă, nu pot să neg faptul că mi se pare fascinant modul în care un RMN poate oferi informații privitoare la ceea ce simțim cu adevărat referitor la un subiect.

Pentru cei ce iubesc Crăciunul, gândul la această sărbătoare poate stimula secreția hormonilor bunăstării și fericirii (serotonină, oxitocină, endorfine, dopamină și chiar melatonină – dacă ne gândim la copiii care subit, de Crăciun, adorm numai pentru a se asigura că îi vizitează Moș Crăciun).

În aceeași direcție, cei ce sunt stresați de această sărbătoare, cei care nu au avut o copilărie prea fericită sau care văd sărbătorile ca pe un moment agitat, prezintă o altă biochimie cerebrală. Vorbim despre o secreție crecută de norepinefrină și cortizol, care pot chiar provoca dezechilibre hormonale autoimune și atacuri de panică!

Pe acești oameni propriul corp îi sabotează și îi mănâncă din interior.

Așa că mai în glumă, mai în serios, magia Crăciunului chiar există! Și are loc în creier.

Tu cât de fericit ești când se apropie sărbătorile de iarnă?

Grațiela Vlad – consilier transformațional.

Pe Grațiela am cunoscut-o prin prisma competiției SuperBlog. E o persoană sensibilă, deșteaptă, frumoasă, o soție și o mamă de nota 5000 cu toate steluțele din lume. Grațiela oferă sfaturi utile atât pe canalul ei de YouTube, cât și pe blogul ei, așa că vă invit să o ascultați, să o vedeți și să o citiți cu plăcere.

Mulțumesc, Grațiela, pentru acest text minunat! <3

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

2 comentarii

  1. Îți mulțumesc mult, Denisa, atât pentru invitația de a scrie pe blogul tău, cât mai ales pentru cuvintele frumoase! Sunt onorata!
    La mulți ani de blogging!! Sa ai parte de cele mai frumoase momente de relaxare și de bucurie prin prisma blogului tău!
    Crăciun fericit 🎄♥️

  2. Cred că acesta este cu adevărat spiritul Crăciunului. Acea stare de bine și de liniște interioară. Dacă ne-am concentra mai mult pe acest aspect, n-am mai simti sărbătorile ca pe o corvoadă cu muuuultă muncă de care suntem prea obosite să ne bucurăm cum se cuvine.
    Să ne educăm creierul în spiritul Crăciunului, zic.
    Sărbători fericite!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *