Blog

Scaun cu personalitate

Înainte să fiu studentă la Medicină, mă consider om și artist. Odată cu trecerea ultimilor ani am constatat nu doar faptul că arta poate ieși din mine sub diferite forme, ci pare că reușesc să o modelez în subconștient, ori mai degrabă în inconștient și să o șlefuiesc înainte să știu cum o să arate produsul final.

Acum un an și jumătate de acum m-am mutat la casa mea. Până în acel moment știam despre mine următoarele: sunt un om pasionat de tot ce înseamnă artă vizuală, sunt blogger, sunt scriitor, sunt o pasionată de muzică de când îmi pot aminti și de fotografie de ceva mai încoace, hai să spun vreo 10 ani.

Dar abia când am început să schițez în creion amenajarea locuinței așa cum o aveam întipărită pe retină, mi-am dat seama că mă atrage și partea aceasta de amenajare și design interior. Așa că acum mă pot numi artist și cu acte în regulă în domeniu.

Mi-am făcut totul după bunul plac, depășind pe alocuri bugetul stabilit. Îmi petrec mult timp pe canapea în living, pe aceasta am găsit-o după lungi căutări pe Biano.ro și strâmbând din nas la tot ce era frumos de altfel, dar nu din decorul gândului meu.

Însă zona în care stau cel mai mult, respectiv dormitorul, mi-am amenajat-o și ca punct de lucru și de învățat și o să vă port puțin prin pasii pe care am ales să îi urmez pentru amenajare.

În dormitor am folosit culorile care îmi plac cel mai mult, respectiv diferite nuanțe de albastru. Pe pereți am optat pentru o nuanță de albastru deschis, folosind o decorativă la fel în toată camera, astfel încât să mă pot simți mereu aproape de mare -căci numele meu în turcă, Deniz, înseamnă mare– și de valurile ei. E o nuanță liniștitoare și potrivită pentru a-mi reda starea de bine după o zi lungă.

Ca piese de mobilier nu pot număra multe în dormitor. Am o noptieră, patul și biroul, cele două din urmă fiind cele mai importante. Pentru ele am optat pentru albastru roial în combinație cu un pal de culoarea lemnului, un maro deschis, care să îi dea un aer mai autentic.

Am visat mereu că am geamul încadrat de ceva și la birou multă lumină naturală, așa că mi-am încadrat geamul de o bibliotecă, iar aceasta se continuă cu blatul de la birou, astfel încât să îmi îndeplinesc și visul cu lumina naturală atunci când îmi fac treburile.

Neputând sta în picioare în timp ce lucrez la birou, și nici în pat, am dus o lungă căutare de scaun potrivit pentru ceea ce caut eu. Pe Bonami.ro am găsit câteva opțiuni bune din care să pot alege.

Sunt familiarizată cu site-ul lor, majoritatea lenjeriilor de pat și a accesoriilor din casă le am de la ei. Însă, cel mai importnat element a fost scaunul, cel care, de altfel, mi-a dat și cele mai mari bătăi de cap.

Deja am câteva probleme cu coloana, însă un simplu scaun de birou mi-ar fi stricat feng shui-ul din cameră, așa că a trebuit să îmi îndrept atenția spre altceva.

Obligatoriu scaunul meu trebuia să îndeplinească mai multe condiții:

✪ să pot să îmi sprijin coatele pe el, altfel mi s-ar fi părut că e un scaun adus din bucătărie;

✪ să fie ușor de curățat, pentru că am o pisică și tot ce e al meu e și al ei, cu sau fără voia mea;

✪ să fie rezistent, trainic în timp, dar și pentru că am o pisică 😀 gheruțele ei nu se lipsesc din a verifica fiecare tip de material;

✪ să fie comod pentru a petrece cel puțin 6 ore pe zi în el, căci programul hybrid de la facultate necesită și multe cursuri online;

✪ să fie locul în care să-mi găsesc inspirația doar uitându-mă la el, pentru simplul fapt că e în locul potrivit, luat la momentul potrivit.

Pentru a face un contrast drăguț în cameră, am ales niște detalii fine de alb și gri, respectiv la mânerele de la mobilier și la ruloul de la geam. Când am început căutarea pentru scaune, am ales trei filtre doar pentru culori, evident albastru, alb și gri.

Din acestea am eliminat varianta mată de scaun, mi se pare că nu e potrivită în decor, așa că am început să scormonesc după modelul potrivit, punând mereu laptopul cu imaginea mare a scaunului lângă birou. Am transformat întrebarea A fi sau a nu fi în A merge sau a nu merge scaunul ăsta la biroul meu.

Inițial am găsit un scaun de un albastru roial impecabil, cu tapițerie din poliester, însă care avea picioarele aurii. O combinație sigură de altfel în design, albastru întotdeauna va merge cu auriu, însă nu în imaginea fidelă a imaginației mele.

sursa foto: bonami.ro

Totodată, am simțit că această combinație e mult mai potrivită pentru un living, căci merită să fie în centrul atenției un astfel de scaun elegant.

Mai departe, înaintând pe site, am găsit un scaun tapițat cu catifea gri, care părea fix ceea ce îmi trebuie. Însă privind peste specificații, mi-am dat seama că spătarul e unul foarte mic, ceea ce înseamnă că aș fi amorțit destul de repede și, degeaba e frumos dacă nu e comod cap-coadă pentru mine.

La fel, Shyvanei -pisica mea- i s-ar fi părut că i-am luat ei o nouă jucărie pe care să o umple de păr și căreia să îi aplice tratementul ei faimos cu gheruțo-punctură, echivalentul pisicesc la acupunctură.

sursa foto: bonami.ro

Însă într-un final, după multe variante deosebite, dar care nu păreau că îmi satisfac sufletul, am găsit ceea ce visam. Un scaun tip fotoliu, tapițat, cu picioare din metal, care să dea bine cu albastrul închis care îi dă un aer roial, căci nu degeaba se și numește așa această nuanță.

sursa foto: bonami.ro

Este un scaun care îndeplinește toate condițiile. Este foarte comod. Are o textură interesantă, chiar dacă este 100% poliester materialul tapițeriei, are înălțimea potrivită pentru a sta comod la birou să lucrez. Mă pot relaxa pe spate, urcându-mi picioarele pe marginea lui și închizând ochii pentru a-mi găsi inspirația pentru viitoarele proiecte.

Iar Shyvana doar îi dă târcoale, semn că i se pare și ei prea elegant și frumos pentru a-l decora cu păr de pisică.

Este un scaun pe care mi l-am dorit în gând dinainte să știu că există, însă cred că poți rezona cu unii oameni fără să îi cunoști, aici intrând diverși furnizori de materiale și mobilier, un florar, un pictor, oameni cu care indirect ai contact când le cumperi produsele, care par a fi făcute special pentru tine.

Până și piesele de mobilier au caracterul lor, însă un scaun are clar o personalitate puternică, îndrăzneață și totuși blajină, pentru că reușește să se muleze după nevoile tale, după durerile tale și, bineînțeles, după gândurile și aspirațiile tale.

Nu-i așa că-i minunat când rezonăm cu piesele noastre de mobilier?!

Denisa

Autoare. Vindecătoare prin cuvinte. Om

1 comentariu

  1. Toate scaunele sunt faine, dar parcă ultimul are un aer mai… stylish. Bună alegere 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *