Blog

Iubirea se arată zilnic, nu doar de Dragobete

După cum bine știm cu toții, februarie e luna aia plină de ipocrizii, de inimioare, de baloane roșii și ciocolățele în forme dubioase. Tot acum găsești câțiva domni supărați pe viață, la cozi la florării sau la benzinării – asta dacă ai uitat că e Valentine’s sau Dragobetele.

Apoi, spre tăierea venelor a domnilor, vine și martie cu două zile destul de importante, brusc scade bugetul familiei sau, mai simplu, unii aleg să ia două luni de pauză – de la relație zic – pentru a-și păstra toți banii în buzunar, pentru a amâna apariția firelor de păr albe din cap și în general, pentru a nu avea griji în această perioadă.

Însă iubirea nu ține doar de un buchet de flori amărât pe care îl primești tu de 8 martie, de ziua voastră, dacă își amintește de ea, ori de ziua ta. Până la urmă, dacă vrei flori proaspete în casă, știi cum e: un buchet la Lidl e 12 lei, cu 3 buchete din alea dai un vibe bun în toată casa.

Degeaba te duci la ea cu un ursuleț de pluș pe 24 februarie, dacă în tot restul anului prefer să ieși la bere cu băieții mai mult decât cu ea. Nu zic că nu poți împăca și capra și varza, însă eu cred că e mai dulce…iubita decât prietenii (aici cred că știți la ce vorbă românească mă refer, dacă nu, vă dau un hint în privat 😀 ).

Pinterest

Cred că avem nevoie de mai multe sentimente decât de fapte, mai ales într-un cuplu. Pentru că odată cu sentimentele vin și cuvintele frumoase, vine și grija pe care v-o purtați reciproc și vin și faptele, de la sine și nu făcute doar în ochii lumii. Cu sentimente, vei reuși să transformi un Am ajuns acasă, ce e de mâncare? într-un Hai să gătim împreună când ajung acasă. Iar acest lucru se poate întâmpla chiar și de Dragobete, pentru că nu trebuie neapărat să ieșiți la un restaurant cu stele Michelin și să vă puneți pe instagram, ci trebuie să vă sorbiți din priviri chiar și la voi acasă.

Da, e posibilă treaba asta. Altfel, mulți dintre noi n-am mai crede că iubirea adevărată chiar există.

Mi-am găsit jumătatea și viața mea s-a schimbat. Dragilor, eu nu cred în chestia asta. Mă uit la mine, mă uit la mine și în oglindă și imaginea de acolo îmi confirmă faptul că sunt perfect întreagă. De unde ați născocit treaba asta cu jumătatea? Sunteți doi oameni perfect întregi, care încercați să preluați lucruri unul de la celălalt și, totodată, vă completați reciproc. Dacă într-adevăr am fi pe jumătățuri, lumea nu ar fi un loc trist, cu oameni desperecheați de propria persoană?

Iar dacă tu ca femeie aștepți un gest de iubire doar de Valentine’s sau de Dragobete, nu ești o femeie fericită și împlinită în dragoste. Și spun asta pentru că au fost unele momente în care și eu primeam flori, surprinzător, m-au surpins mai mult buchetele lăsate fără niciun semn la ușă, decât cele aduse în dar, însă atunci când simțeam eu nevoie să le primesc, îmi ofta sufletul. Pentru că mi-aș fi dorit să le primesc…nu știu, într-o joi, în iunie, și nu de 14 februarie, că așa spune un calendar afurisit inspirat de la americani.

Pinterest

Și dacă ești în tabăra cealaltă, indiferent dacă ești femeie sau bărbat, și vrei doar puțină atenție de la public, așa că îți găsești rapid un partener pentru zilele astea, pentru zilele de naștere și alte evenimente de viață unde n-ar fi interesant să te afișezi singur, atunci clar n-o să știi să arăți, ori să dezvolți iubirea pentru cineva vreodată. Lucrurile se clădesc în timp, cu grijă, nu ca să ne acoperim cicatricile de pe inimă cu pansamente colorate, de copii.

Lumea e prea plină de oameni care aleargă după jumătăți nepotrivite, după oameni toxici și după relații care s-au stins dinainte ca ele să înceapă. Iar la polul opus sunt ăia care vor încerca să-și ascundă mereu sentimentele din dragostea aia adevărată cu o iubire care n-o să fie niciodată la cel mai mare nivel pentru o persoană care pare că ar putea fi potrivită.

Dragobetele reprezintă o zi în care oamenii sunt brusc iar sentimentali, dar majoritatea dintre ei sunt triști în suflet. Pentru că iubirea și-a schimbat de mult adevăratul sens și grad de trăire.

Pe alocuri textul ăsta este un pamflet; pe alte părți, este trist. Dar pe tot parcursul lui este plin de adevăr.

Iubiți-vă zilnic. Și nu doar ca să iubiți pe cineva și să înlocuiți îmbrățișatul pernei noaptea cu îmbrățișatul unei persoane. De iubit pot toți. Voi rămâneți veșnic îndrăgostiți și fascinați unii de ceilalți.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

15 comentarii

  1. Subscriu cu totul. Dragostea e pentru fiecare zi, să fim serioși.

  2. Daaa! Complet de acord! Îmi place că ai scris franc și ușor haios, dar așa cum ai descris singură, și tristuț. Parcă are de toate! Bravo Denisa!

    Aș fi scris și eu articol azi despre Dragobete, dar nu mi-am mai găsit motivația 🙈. Am, în schimb, alt articol planificat (în minte) și mi-ai făcut chef de scris. Mâine mă ocup și de blog.

    1. Abia aștept să-l citesc 💜

      1. Catalina Coman spune:

        Complet de acord! Iubirea ar trebui sa fie aratata zi de zi, nu doar de Ziua Indragostitilor.

  3. Sotul meu e un romantic mai mare decat mine, evident ca vine de aceste sarbatori cu flori, spre meritul lui pot spune ca vine si in restul timpului, fara o ocazie anume. Pe mine nu ma deranjeaza deloc aceste sarbatori, atat cat iubirea e autentica si nu doar de afisaj. E intr-adevar trist sa iti amintesti ca iubesti doar in anumite ocazii, sa fii bun doar de Craciun si asa mai departe. Din pacate, toate s-au transformat in ocazii de a da curs tendintelor de parada, de a demonstra ceva lumii. Daca te poti bucura in mod autentic de toate acestea, e totul OK, din punctul meu de vedere, daca e doar o pojghita cu iz de fals, n-are rost sa te ostenesti, ca sa revii a doua zi la certuri si animozitati de cuplu.

    1. Așa e. Insa acum rar se mai intampa sa nu se puna accent pe “demonstrarea” asta de iubire, in fata lumii, pe retelele de socializare etc. Izul fals n-ar trebui sa existe in iubire

  4. Asa este, iubirea se arata si se simte in fiecare zi.

  5. Eu văd altfel luna februarie: luna zilei mele de nastere. Adică o petrecere și o luna fericită cap-coadă. Cu prelungiri în martie :))

  6. Cat de frumos este acest articol. Mi-am placut tare mult să-l citesc. Iubirea este un sentiment atat de pur si de frumos, incat merita sa fie sărbatorita in fiecare zi.

  7. eu nu sunt fana a acestor doua zile, cred ca e o treaba de marketing si atata tot

  8. Sentimentele sunt baza, intr-adevar. Dar sentimentele se exprima prin fapte… iar faptele se infaptuiesc ZILNIC.
    ASa ca da, ai dreptate!

  9. Dragostea trebuie arătată zilnic, nu doar de câteva ori pe an.
    Pe mine mă amuză cei care își fac cadouri ultra scumpe doar de ochii lumii, dar nu se iubesc deloc.

  10. Cred ca in primul rand ar trebui sa ne iubim noi mai mult si abia apoi sa avem asteptari de la altii sa ne iubeasca, sau sa isi aduca aminte de zile speciale dedicate iubirii. Sunt de acord cu ce ai scris, insa cred ca nu strica sa mai existe ocazii ce sa aduca aminte celor ce sunt prea ocupati pentru astfel de „frivolitati” (ironic)

  11. Ziua îndrăgostiților are farmecul ei dar dacă în restul anului nu arătăm că ne pasă, nu mai aee farmec.

  12. Eu nu cred ca sunt persoane care se iubesc doar de dragobete. Este pur si simplu o zi in care se aniverseaza. Nici nu cred ca in ziua asta lumea se iubeste mai mult. Este o chestie de marketing pur si simplu sau cel putin asa o vad eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *