Astăzi, 2 aprilie, să conștientizăm ce e Autismul

Autismul nu e o boală. Și spun asta pentru că și ziua de astăzi e una specială, total diferită de ziua bolnavilor de Parkinson, care vine și ea cu pași repezi în luna aprilie. Am pus italic pe un cuvânt, ceea ce înseamnă că spre el trebuie să ne îndreptăm atenția. Ziua de astăzi este despre awareness, respectiv despre conștientizarea autismului. Iar pentru asta, am să vă introduc puțin în această lume, pentru a o înțelege mai bine.

Dar, mai întâi, aș vrea să vă spun concret ce nu este autismul. Nu este o boală. Nu este o afecțiune a copilăriei care se poate remedia sau care dispare spectaculos atunci când persoana ajunge la vârsta adultă. Nu este contagios. Nu este vreun soi de psihoză infantilă. Și, cel mai important, nu este un verdict negativ pe viață.

Nici până în ziua de astăzi autismul nu a primit o definiție concretă, individuală, de la un capăt la celălalt. În schimb, putem defini autismul ca un spectru de afecțiuni, care cuprinde forme diverse, de la moderat și până la stadiul sever.

Sub câte denumiri putem găsi autismul? Să vedem. Ne putem învârti în jurul mai multor „etichete”, respectiv autism, sindrom Asperger, autism înalt-funcțional, tulburare autistă, autism atipic, autism clasic, tulburare pervazivă de dezvoltare și lista, din păcate ori din fericire, nu se oprește aici.

Cum vă spuneam, autismul nu este ceva ce se oprește, ori se retrage la un moment dat, ci este o afecțiune (vedeți, n-am folosit cuvântul boală) care se manifestă pe tot parcursul vieții și cuprinde în principiu 3 zone specifice, regăsite sub denumirea de triada invalidităților, în care persoana în cauză întâmpină dificultăți ridicate:

• comunicarea socială;
• imaginația socială;
• interacțiunea socială.

Toate aceste zone pot veni cu anumiți declanșatori care să agite persoanele cu tulburări din spectrul autismului, de aceea este bine să conștientizăm și să ne măsurăm de două ori atât limbajul verbal, cât și pe cel non-verbal.

Comunicarea

Se spune că cea mai bună parte din comunicare este cea non-verbală, însoțite de mimică, de gesturi, de tonul vocii, însă pentru persoanele cu autism acest lucru este foarte greu de deslușit. De asemenea, unele persoane afectate pot avea un repertoriu verbal limitat, ori absent, în timp ce altele, deși au o abilitate foarte dezvoltată de comunicare, se pot axa pe anumite expresii, cuvinte cheie pe care le repetă, această manifestare purtând denumirea de ecolalie.

Interacțiunea socială

Pentru că adesea au probleme cu înțelegerea și percepția emoțiilor și sentimentelor oamenilor din jur, persoanele cu autism au o dificultate de interacțiune și de socializare cu oamenii, iar asta îi poate determina să-și arate greu propriile sentimente. Unii dintre ei se simt fericiți în singurătate, însă sunt și persoane cu autism care își doresc să lege prietenii cu alți oameni, însă și din cauza greutăților în comunicare și interacțiune socială nu știu cum să procedeze pentru a-și face prieteni. Tot din această cauză există riscul de a se ciocni de anumite situații, precum apropierea și invadarea spațiului personal al altor oameni, ori din contră, respingerea a orice formă de consolare din partea celor din jur.

Imaginația

Majoritatea oamenilor reușesc să găsească indicii legate de felul în care gândesc oamenii și pot intui uneori comportamentul altor persoanele. În schimb, persoanelor care suferă de autism le este greu să înțeleagă sentimentele oamenilor, pentru că ei simt diferit. Sunt relativ ușor de păcălit, în sensul că nu reușesc să distingă ce este și ce nu este real și, totodată, nu înțeleg noțiunea de pericol. Preferă rutinele fixe, nu situațiile spontane și nefamiliare. Însă, cel mai important, dificultățile de imaginație nu presupun absența imaginației. La nivel global sunt foarte mulți artiști, muzicieni, scriitori, actori care suferă de autism.

Există situații în care diagnosticul nu se solicită?

Da. Din păcate există astfel de situații, mai ales pentru că oamenii se tem de această afecțiune. În rândul oamenilor în general, dar mai ales în rândul părinților, pare o rușine, mai mult decât o teamă, să crești un copil altfel decât ce vrea societatea, aici intrând nu numai afecțiunile din spectrul autismului, ci și Sindromul Down (care, apropo, nici nu mai este considerat motiv de avort, pentru că persoanele cu Down se pot adapta perfect în societate – vine și subiectul ăsta) și altele asemănătoare.

Ce alte motive mai sunt? Ei bine, lașitatea. Sună dur, însă nu știi dacă poți să faci sau nu un lucru, până nu încerci, nu-i așa? Iar pentru mulți diagnosticul de autism vine urmat de replica ah, nu pot face asta, în loc să vină un pot încerca. Apoi vine frica. Frica de reacțiile celor din jur, chiar și a celor apropiați, mai ales la aflarea veștii că un adult are autism – pentru că da, există cazuri în care nu se diagnostichează în copilărie, iar atunci apare o respingere mai mare din partea societății. Iar apoi vine frica de dacă nu e autism, e altceva mai rău?

Persoanele cu autism au un potențial extraordinar, în special copiii. I-am întâlnit des în spital și, deși nu sunt conștienți mereu de grimasele și expresiile faciale vesele pe care le fac, se entuziasmează brusc la vederea doctorilor care poartă haine colorate, în special costume chirurgicale cu diferite printuri interesante și hazlii.

Acest articol are menirea să înțelegem puțin mai în detaliu ce se întâmplă în spatele unei persoane care primește diagnosticul de autism. E important să înțelegem, pentru că nu ei fac parte din lumea noastră, ci noi facem parte din lumea lor.

Persoanele cu autism nu stau închise în lumea lor. Ci te așteaptă pe tine să deschizi ușa potrivită care duce spre lumea lor.

Autismul nu e o boală. E o super-putere.