Cu papionul la gât și cu o carte în mână

Nu mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Acum, uitându-mă în spate, îmi vine să râd și mă gândesc că așa ceva nu e posibil. Cum adică eu, cea care acum își comandă cărți doar în calupuri de câte 12-13 și apoi le devorează, am avut o perioadă în care mă uitam la cărți și le citeam de-a sila, mai ales lecturile alea din clasele primare și din gimnaziu.

Mereu am crezut că problema pleacă de acolo și că, de fapt, dacă am lăsa copiii să citească ce ar vrea ei, supravegheați de părinți totuși, ca să nu prindă la mână toate prostiile – să recunoaștem, că mai sunt și cărți inutile, totul ar duce la o evoluție a lucrurilor în materie de lectură pentru copii.

Librăriile pentru copii nu ar trebui să fie o raritate, ci, din contră, ar trebui să se găsească în fiecare oraș și chiar în apropiere de biblioteci, de orice ține de lumea cărților, și, bineînțeles, sub forma unor librării online.

Memoriile mele cu poveștile citite de mama sunt puțin încețoșate. Eram încă mică atunci ca să-mi amintesc clar, însă dovada stă mereu lângă mine, anume toate poveștile pentru copii și cărțile ilustrate pe care le-am păstrat odată cu trecerea timpului. În schimb, întotdeauna m-am visat pe mine, cu diferite cărți pentru copii, în fața unui grup de pitici dornici să descopere povestea din spatele unei coperte.

Îmi puteți spune Librarul cu papion. Librar, pentru că am o colecție impresionantă de cărți, pentru toate vârstele, iar papionul, cred că dă un aer puțin elegant și trebuie să ai parte de puțină creativitate în desagă pentru a atrage atenția celor mici. Însă nu am orice fel de papion, ci unul special, care să meargă cel mai bine cu halatul meu alb, de cadru medical, cu care îmi accesorizez papionul.

Poate vă întrebați ce legătură are una și cu cealaltă. Pentru că Pediatria este pe lista mea de specializări și am văzut că până și în spital copiii sunt curioși și au niște întrebări năucitoare, am hotărât că ar fi perfect să vin cu o carte interesantă pe care să o prezint piticilor, respectiv Vreau să știu: cum funcționează corpul meu. Copiii nu sunt fascinați doar de ce luminează luna, de ce seamănă cu o brânză și de ce arde becul. Iar corpul uman este fascinant și pentru un adult, cu toate funcțiile lui, iar lucrurile de bază trebuie înțelese și de copii.

Să ne strângem cu toții într-un cerc, stând turcește pe niște pernuțe colorate și aflând lucruri noi despre corpul uman. Pot să vă spun un secret, și anume faptul că dinainte să prezint cartea, dacă fac un sondaj de opinie, mai bine de jumătate dintre copii ar vrea să devină medici. De ce să nu încurajăm printr-o lectură potrivită dezvoltarea visurilor mărețe, încă din copilărie? Eu, la vârste fragede, când abia-l descopeream pe Fram, voiam să fiu astronaut. Ce-i drept, cu toate inovațiile pe care le prezintă domnul Musk, văd din ce în ce mai posibilă calea spre realizare a acestui vis, însă până atunci, să vă spun de ce e fascinant corpul uman.

Când am văzut prima ilustrație cu o inimă și am descoperit că ea nu seamănă deloc cu ceea ce desenam eu pe felicitările de 8 Martie, m-am supărat rău. Apoi, asta mi-a deschis apetitul spre cunoaștere, spre mai mult, și am început să cercetez mecanismul, să descopăr cu ce se învecinează și atunci am aflat și cu nu face tic-tac, așa cum știam, ci că, dacă atingi stetoscopul de pielea unui om, se aude bum ta.

Dacă putem încuraja nevoia de mai mult, nevoia de cunoaștere, și o putem instala la vârste fragede în cei mici, de ce să nu o facem? Cu ajutorul cărților ilustrate eu am descoperit faptul că pot să scot pe gură un uaaaau, iar de atunci nu m-am mai oprit din a-l folosi atunci când am aflat ceva nou. E ca și cum faci un truc de magie în fața unui copil, dar, cu cărți. Și nu, nu cărțile alea cu dame, popi, ași și semnele acelea complicate și greu de deosebit negre și roșii. Ci cărțile frumos făurite, colorat gândite și tipărite cu multă dragoste pentru cunoaștere, pe care orice copil le poate ține în mână și le poate răsfoi.

Între filele cărților eu mi-am găsit liniștea, refugiul, mi-am găsit răspunsurile la întrebări pe care încă nu le rostisem și m-a fascinat faptul că un ursuleț, o maimuțică, o păpușă sau un personaj fictiv intelectual avea răspunsurile la întrebările mele adânc înrădăcinate în minte. Lumea cărților e una specială, mai ales într-un univers al copiilor.

Lăsați copiii să se înconjoare de cărți și să-și ridice propriile povești odată cu cele din cărți.

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 12 din cadrul competiției Spring SuperBlog!