Despre dorințele pe care le-ai șoptit stelelor

Te-ai gândit vreodată că-ți vei găsi liniștea doar uitându-te spre stele? Ți-ai imaginat atunci cum brusc, de nicăieri, o stea căzătoare va apărea pe cer și-ți va auzi dorința aceea de a-ți oferi liniștea, printr-o persoană? O persoană la care să te uiți, s-o vezi venind de departe și să știi că toate gândurile înghesuite în mintea ta și-au găsit sertarul potrivit, că el, apropiindu-se, se gândește că ochii tăi au cea mai frumoasă strălucire din lume și că felul în care îți asortezi mereu cerceii cu inelele îți dă o eleganță ucigătoare?

Îți amintești cum acum ceva timp simțeai că nu mai există vreo speranță, că sigur tot răul din viața ta a plecat și cu oamenii de care chiar aveai nevoie și ai încercat să derulezi povestea, ca pe o casetă veche, să vezi dacă a fost undeva vina ta, de drept, ori dacă ai procedat cum trebuie. Îți amintești cum, cândva, credeai că iertarea e cel mai uman și real lucru pe care-l poți face, chiar dacă simțeai cum rupi fâșii din tine, mințindu-te că merită, poate, încă puțin?

Atunci realitatea credeai că se învârte altfel, că necesită timp îndelungat și că doar orbii se grăbesc, ce prostie! Acum, privind în urmă, oare o fi fost tot timpul pierdut? Cu siguranță nu, a fost mai degrabă o experiență care, nu doar că te-a adus până în punctul ăsta, ci te-a făcut și cea mai puternică persoană pe care o cunosc. Bineînțeles, asta a cerut niște sacrificii, dar un zid de orgolii, de răceală și de scepticism ți-a dovedit ulterior faptul că nu omoară pe nimeni, dar te protejează pe tine.

Îți aduci aminte când încercai să găsești ultima stea din Carul Mare și, când o găseai, sperai să-ți șoptească la ureche motivele pentru care totul s-a petrecut așa. Însă abia mai târziu ai descoperit că răspunsul nu a fost scris în stele, ci în omul care a reușit să citească stelele.

Cândva a fost totul real. Sperai la un viitor strălucit, la o carieră desăvârșită și la o familie superbă, însă ceva îți fura strălucirea: poate o persoană, poate chiar tu…doar sufletul tău o știe. Gândurile au rămas aceleași însă ai găsit puterea de a șterge totul cu buretele, ai găsit puterea să scormonești prin trecut după bucățile pierdute și să le lipești la loc, cu multă dragoste față de tine. Astfel, fiind din nou în întregime, ai privit spre stele și de data aceasta te-au ascultat. Și fără să faci prea mult efort, ai cartografiat drumul spre strălucirea pe care n-o puteai vedea. E mică, însă prevestește un viitor strălucit.

Privește cerul noaptea și, în întuneric, o să-ți găsești toate dorințele înălțate spre stele.