Te-ai gândit vreodată la faptul că bagajul nostru emoțional nu stă doar în sentimente, ci și în trăirile fizice avute cu oamenii de-a lungul vieții noastre? Te-ai gândit vreodată că o să ajungi într-un punct de cotitură al vieții tale, entuziasmată, aproape aruncându-te, din nou, cu capul înainte, însă atunci a venit o lovitură peste tine și te-a aruncat din nou în trecut, în trecutul vânătăilor tale?
Cândva erau mov. De un mov aprins, imaginar, care te-a făcut să crezi că deși sunt pe suflet, le poate vedea toată lumea. Ca un fel de violență domestică a sufletului, de care toată lumea știa, dar nimeni nu putea să facă vreo plângere pe undeva. Cu timpul s-au transformat, când ai început și tu să-ți schimbi gândirea. Să-ți deschizi mintea, să-ți închizi inima și tot așa, până au ajuns de un galben pal, cu ușoare delimitări, aproape invizibile, însă la fel de dureroase.
Te-ai gândit vreodată că nu vânătăile dor cel mai tare, ci amintirile? Amintirile care te pot lua chiar și acum, după atâta timp, din bula ta protectoare, și care te fac să te îndoiești de faptul că va mai putea fi vreodată bine?
Suferința a apus de mult. Ori, mai bine zis, a existat foarte puțin acolo. Se spune că femeile pleacă dintr-un loc cu sufletul încă dinainte să plece cu trupul. Cred că asta am făcut și eu. Nu am avut nevoie decât de toată puterea din lume să-mi dau seama că am smuls prea multe bucăți din mine pentru a le împărți altora. În schimb amintirile durează mai mult decât vânătăile. Și la orice pas în plus, inima va da cu doi înapoi, pentru că a fost prea mult timp învârtită în noroi. Și are toate motivele din lume.
Te-ai gândit vreodată ce ai păstra și ce nu dacă ai avea opțiunea de a șterge câteva amintiri, fără ca totuși să dispară și ceea ce ai devenit astăzi? Îți recomand să faci acest exercițiu și să-mi spui dacă ai elimina ceva. O să te pună pe gânduri. Însă n-avem opțiunea asta, dar avem câteva mijloace de protecție în creier care ne pot ajuta să închidem undeva departe câteva lucruri la care nu vrem să mai ajungem. Și chiar dacă fac parte din noi, credeți-mă, e o binecuvântare să nu mai ai un zgomot de frică între gânduri în momentele în care ar trebui să fii liniștită.
Adevărul e că în urma amintirilor devenim ceea ce suntem cu adevărat, dar în urma vânătăilor dezvoltăm niște puncte vulnerabile, care ne vor ține în loc ori de câte ori le atingem.
