Problemele mele cu vederea au început când eram în clasa a opta. Într-o singură săptămână am remarcat faptul că văd din ce în ce mai încețoșat. Acest lucru m-a trimis rapid la un consult oftalmologic. Astfel am vrut să văd dacă visul meu din copilărie, acela de a purta ochelari, avea să se adeverească. O bună perioadă de timp dioptriile mele au rămas neschimbate, așa că nu mi-am făcut griji. Însă în 2016, când m-am mutat la Iași, am fost nevoită să-mi schimb și oftalmologul, ajungând astfel la Platinum Optic.
Fiind deja o clinică oftalmologică de renume în zona Moldovei și cu o experiență care s-a clădit începând cu anul 2003, a fost pentru ochii mei alegerea perfectă. Trebuie să recunosc faptul că eram înnebunită după o operație, însă aici, în special în locația de pe Ștefan cel Mare din Iași, am găsit un medic răbdător, care să-mi pună în balanță și lucrurile pro dar și cele contra din tratamentul operator și nu numai.
În acest moment Platinum Optic oferă servicii de optică medicală în trei locații din Iași, o locație în Piatra-Neamț, una în Roman și una în Târgu Neamț. Sunt șase locații primitoare, în care veți găsi un medic experimentat care să vă ajute cu un control de rutină. De asemenea, dacă sunteți doar în căutarea unei rame un consultant vă va ghida spre ceva potrivit pentru dumneavoastră.
Evenimentul No glasses today marca Platinum Optic
La mijlocul lunii mai am fost foarte încântată să primesc un telefon din cadrul Platinum Optic legate de un eveniment. Acesta a fost numit No glasses today și s-a desfășurat în locația de pe Sfântul Lazăr, ultima deschisă în Iași. La eveniment s-au pus în valoare lentilele de contact, unde am avut de ales fie dintr-un set de lentile de zi, fie unul de 30 de zile. Eu am optat pentru lentilele de zi, iar după ce am scăpat de ochelari un make-up artist a completat experiența. Să fiu sinceră nu-mi dau seama dacă a fost ceva care m-a impresionat în mod special. Tot acest eveniment a cuprins oameni calzi, primitori, care ne-au pus pe tavă cele mai elegante produse.
Branduri ca Tiffany & Co, Gucci, Dolce & Gabana, Vogue sau Ana Hikmann veți găsi atât în locațiile Platinum Optic dar și în magazinul online. În urma micii ședințe foto m-am îndrăgostit de una dintre ramele încercate, astfel încât, pentru mine, acest eveniment a adus și dorița de schimbare. Consultația oftalmologică anuală o făcusem înainte de eveniment cu câteva zile și nu au existat modificări ale dioptriilor. Iar acestea fiind descoperite, decizia de a-mi schimba ochelarii a fost ușor de luat.
Chiar și la un control de rutină am vrut mereu să am opinia unui medic bun. De aproximativ cinci ani de zile merg la același oftalmolog, atât eu cât și familia mea și câțiva cunoscuți. În acești ani am trecut prin diverse tratamente, printr-o operație și prin alternarea lentilelor de contact și al ochelarilor. Și toate acestea s-au întâmplat sub același acoperiș, alături de specialiști, în locul numit Platinum Optic.
Ochelarii potriviti nu doar ajuta vederea, ci si infrumuseteaza chipul! 😘🤗
Așa e! Și atunci când ești și ghidat spre alegerea potrivită pentru tine iese și mai bine!
nu ma gandeam ca voi ajunge sa port ochelari, insa pot spune ca am ales unii care s-au potrivit cu personalitatea mea
Foarte frumoasa ideea evenimentului!
Si eu sunt nedespărțița de ochelari.. Asta este 😅😅
Citind articolul am descoperit ca am uitat sa mi pun ochelarii 🤣
Cred ca e important sa te ghideze cineva in alegerea potrivita a ochelarilor, iar acesta pare perfect.
Imi fac un control constant la ochi pentru ca stau foarte mult la calculator, port mereu ochelari de soare polarizati pentru a ii proteja.
Da, si eu consider că e foarte important să fii consultat de un medic foarte bun.
Si eu am grija cat pot de mult de vederea mea. Prin toamna ar trebui sa imi fac controlul anual.
Este extrem de important sa mergi la un medic bun si ma bucur ca ai gasit locul potrivit.
P.S. Foarte faina ideea evenimentului.
Acum doua săptămâni am fost și eu la medic pentru un control oftalmologic. Se pare ca am ochii foarte obosiți și am nevoie de ochelari.
Foarte interesant si de bun augur acest eveniment, iti sta foarte bine cu ochelari! Sa i porti cu drag! Si eu ar cam tbui sa merg la un control, nu am fost niciodata la unul amanuntit, doar la cele pentru job de rutina.
Am fost si eu anul asta la un control preventiv si se pare ca stau bine. Ma bucur ca nu am probleme si ca am mai scapat un an de ochelari