Educația sexuală
Blog Medical Experiences

Educația sexuală, o necesitate de introdus în școli?

În ultima vreme s-a ridicat de multe ori problema educației sexuale în școli. Părerile sunt împărțite și mulți părinți consideră că educația sexuală o să le strice copiii odată introdusă în programa școlară. Cu acest articol nu vreau să oblig pe nimeni să înțeleagă importanța subiectului. Ci îmi doresc, pe scurt, să parcurg câteva lucruri esențiale legate de subiect.

În cadrul facultății noi avem două proiecte foarte importante: Micii sanitari și Prima oră de Gineco. Micii sanitari se adresează piticilor din clasele I-IV și am făcut și eu parte din proiectul acesta. Prima oră de ginecologie este un proiect mai amplu, care se adresează claselor a XI-a și a XII-a. Din start sunt bine împărțite aceste proiecte, baza o predai celor mici, iar lucrurile mai avansate celor mari. Am fost foarte surprinsă să observ că la o școală destul de cunoscută din Iași, copiii mei de clasa a IVa aveau puține noțiuni de bază. Bineînțeles, printre subiecte nu se număra și educația sexuală, ci noțiuni de igienă de bază, câteva lucruri legate de prim ajutor și altele de genul acesta.

Am observat pe rețelele de socializare faptul că unii părinți cred că educația sexuală va distruge puritatea copiilor. Aceasta totuși s-ar introduce în școli ca orice altă materie și, din punctul meu de vedere, ar fi de bun augur. Eu personal aș împărți-o în două categorii, astfel încât să fie predată din clasa a V-a. Vă rog, nu săriți în capul meu, căci urmează să vă explic de ce aș alege această variantă.

Educația sexuală în clasele V-VIII

În primul rând, datorită factorilor genetici, de mediu, de poluare etc, menstruația fetelor vine din ce în ce mai repede. Ceea ce înseamnă că organismul acestora este pregătit mult mai devreme pentru o posibilă sarcină. Însă în mediul rural multe tinere nu știu încă ce presupune menstruația. Nici nu mai spun de o igienă mai detaliată, de folosirea corectă a absorbantelor și altele asemănătoare.

În al doilea rând, reprezintă o perioadă de tranziție. Atât băieții cât și fetele sunt într-o continuă schimbare. Descoperă lucruri noi la corpul lor și sunt din ce în ce mai curioși. Să nu uităm totuși că trăim în secolul vitezei și să ne amintim de știrile de la ora 5 în care vedem sarcini la 12-13 ani.

Educație sexuală
sursa foto: Pinterest

Pentru această categorie de vârstă nu trebuie să existe nimic sexual în contextul educației sexuale, ci din contră, ar trebui să se învețe lucruri despre propria sexualitate. Aici, din nou, unii părinți vor crede că e o blasfemie. Am citit recent comentarii care spuneau că educația sexuală îi va face pe copii homosexuali. Din păcate în zilele noastre homosexualitatea a devenit un moft și nu o boală, posibil chiar din lipsa de informare. Da, ați citit bine, homosexualitatea este o boală cu care te naști, însă, cred eu, că tot din curiozitate, unii tineri vor să experimenteze. Iar societatea noastră, mă refer aici strict la România, încă nu e pregătită pentru astfel de experimentări. Și, cum suntem obișnuiți să găsim alți vinovați, excludem deci educația sexuală din școli.

Pentru că o să ne strice copiii. 🙂

Ah, da. Și să nu uităm de faptul că trăim în anul 2021 și încă se hăhăie la ora de anatomie la planșa cu corpul uman. Pentru că apar piese anatomice acolo ca sânii și penisul. Cât amuzament!

Educația în clasele IX-XII

Aici lucrurile se complică puțin. Și, din nou, dacă e să atac comentariile de pe rețelele de socializare, părinții sunt cei care trebuie să-și facă treaba. Da și nu. Nici eu nu-mi amintesc să fi purtat cu mama o discuție foarte strong pe subiect. Și vorba aia, nu veneam de la Cucutenii din Deal, ci dintr-un mediu urban, cu o educație în spate. Mi-a spus doar să am grijă, să fiu mai atentă, pentru că încep niște schimbări în corpul meu. Dar sunt unii părinți care nici atâta explicație nu dau.

Și să fim serioși, și experimentul cu banana și întinsul prezervativului pe ea e expirat și aduce doar amuzament în rândul tinerilor. Iar de la vârsta la care hormonii încep să o ia razna, tinerii ar trebui să știe ce limite au. Băieții ar trebui să fie învățați ce înseamnă un refuz. Fetele ar trebui să știe cum să ofere unul.

Din păcate trăim în țara în care femeile își cer violul și nu sunt victime. Pentru că, dăăă, dacă porți o fustă mai scurtă sau îți expui prea mult din piele vrei să fii violată. Fix problemele acestea și cum să scăpăm de ele trebuiesc discutate la o oră de educație sexuală din școli.

Fetele ar trebui să înțeleagă importanța consultului ginecologic, mai ales după începerea vieții sexuale. Sunt atât de multe tinere active sexual care nu au nicio întrevedere cu medicul ginecolog, și asta și datorită părinților. Aparent, pe alocuri, încă e o rușine să te crăcești chiar și în fața unei femei doctor. Și să nu mai vorbim de toate bolile cu transmitere sexuală atât de frecvente în rândul tinerilor. Și asta doar pentru că nimeni nu le-a explicat care e treaba cu metodele contraceptive.

Educația sexuală nu are nimic sexual în ea. Nimeni nu ar intra într-o clasă cu elevi cu un videoproiector pentru a proiecta filme porno. Educația sexuală presupune înțelegerea unor noțiuni de bază de igienă, protejare și consimțământ. Iar aceste noțiuni nu distrug puritatea unui copil sau a unui adolescent ci, din contră, înțelegerea lor o va prelungi cât mai mult.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

3 comentarii

  1. […] vorbim despre sex. Mai ales copiilor. Educația sexuală  e ceva de neînchipuit, hulit de mulți… Apoi ne mirăm de ce pe TikTok apare o fătucă de […]

  2. Eu, fiind conspiraționist, am o poziție mult mai tranșantă pe subiect: https://opozitie.eu/2021/educatia-sexuala-este-un-non-subiect/

    > Da, ați citit bine, homosexualitatea este o boală cu care te naști

    Vindecabilă?

    > Ah, da. Și să nu uităm de faptul că trăim în anul 2021 și încă se hăhăie la ora de anatomie la planșa cu corpul uman. Pentru că apar piese anatomice acolo ca sânii și penisul.

    Și o să se hăhăie și peste 200 de ani. Ține de natura proprie, nu de educație. La fel cum tot natura proprie este cea care ne face să scriem „penis” sau să râdem de cei care scriu „penis”. Indiferent câtă școală avem. Nu cunoști niciun grammar nazi, niciun scriitor, niciun om al literelor, care în vorbirea liberă preferă variantele vulgare ale cuvintelor „penis”, „vagin”, „clitoris” etc?

    > Băieții ar trebui să fie învățați ce înseamnă un refuz. Fetele ar trebui să știe cum să ofere unul.

    Cu o asemenea gândire medievală n-o să ajungi prea departe. Au tu nu știi oare că fetele sunt (sau musai să fie) egalele perfecte ale bărbaților, la fel de puternice în toate cele, de pline de inițiativă, de capabile să reușească pe cont propriu, să își găsească împlinirea în ele însele și în carieră etc? Nu-s sigur deloc că o să-i învețe pe copii ce spui tu. Mai degrabă mă aștept să le învețe pe fete ce-i ăla un refuz și pe băieței cum să ofere unul! 😀

    > Din păcate trăim în țara în care femeile își cer violul și nu sunt victime. Pentru că, dăăă, dacă porți o fustă mai scurtă sau îți expui prea mult din piele vrei să fii violată. Fix problemele acestea și cum să scăpăm de ele trebuiesc discutate la o oră de educație sexuală din școli.

    S-ar putea încerca și o discuție cu judecătorii care-i eliberează pe bandă rulantă pe pedofili (unii cu vârste de peste 40 de ani), sub motivația că victima (adeseori de 12 ani) a fost de acord. Judecători care adeseori sunt judecătoare.

    1. V-am acceptat comentariul doar ca să vă spun să rămâneți cu conspirațiile dumneavoastră. Asta nu înseamnă conspirație, ci mai degrabă misoginism și gândirea aia medievală de care-mi spuneți mie. Sănătate vă doresc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *