Aventură în natură spre ținutul baloanelor cu aer cald

De mult timp am pus pe harta călătoriilor zborul cu balonul. O adevărată aventură care, speram eu, te umple de adrenalină. Întotdeauna mi-am imaginat că atunci când te urci într-un balon cu aer cald poți să te transpui într-o călătorie animată. Poate chiar într-un ocol al pământului în 80 de zile, asta dacă ți-ar permite buteliile de propan din balon.

2020 a fost un an în care am călătorit, dar mai mult am planificat reîntoarcerea în circuitul aventură din 2021. Iar când tot amâni călătoria visurilor tale, ei bine, odată stabilită, nu mai există cale de întoarcere. Și nici peripeții care să te oprească. 🙂

Cappadocia e la mult prea mulți km de casă. Oamenii normali la cap, ar alege un zbor cu escală la Istanbul, ca mai apoi să aterizeze liniștiți în Kayseri de unde să fie preluați de cei de la hotel. Puțină bătaie de cap, și probabil o priveliște drăguță văzută dintre nori. Însă oamenii cu gust de aventură, cu chef de condus și cu timp la dispoziție, aleg varianta usturător de obositoare: mașina. De aproape 11 ani, doar mașina. Însă pentru prima oară atingând cu anvelopele drumurile care, toate, duc în Cappadocia.

Echiparea mașinii pentru aventură

Bineînțeles, înainte de toate, mașina trebuie să strălucească. Acest lucru se transmite și el genetic, cred, obsesia asta pentru un interior și un exterior lună. Deși mașina mea, dotată inclusiv cu un set de covorașe de cauciuc de la AutoGedal a rămas acasă, nici cu mașina tatălui nu mi-a fost rușine.

Portbagajul a fost golit întru totul pentru a încăpea valizoaiele cu haine luate parcă pentru mutare, nu pentru o vacanță. Covorașele din mașină au avut peste ele foi speciale pentru piciorușe, ca să nu le murdărim, zic. În portieră trusa clasică de curățat interiorul: cârpă, perie pentru praf, șervețele umede. Apoi și pentru noi, uitate într-un buzunăraș de la scaune, un set de măști și tone de dezinfectant.

Cârligul de remorcare este mereu lăsat la iveală. Nu neapărat pentru că ne așteptăm să remorcăm ceva, în afară de somn și oboseală. Însă pe drumurile din Turcia nu există semnalizări, avertizări din partea oamenilor spre ce sens se îndreaptă. În față avem noi ochii cât cepele. Dar în spate…e bine totuși să fie cârligul. Aventură până la secția de poliție sau până la o firmă de asigurări încă n-am avut în Turcia, așa că mai bine menținem performanța.

De un suport pentru biciclete nu am avut nevoie pentru că nu ne complicăm. Nu cu suportul, ci cu bicicletele. Nici măcar când plecăm în aventuri prin țară nu ne luăm biciclete. Doar cât mă gândesc că mai pot face pană și la biclă, nu doar la mașină, mă strânge în spate. Dar acum, să le mai car după mine încă 2500 km, cam atât a avut tot circuitul prin Turcia…nu suna foarte bine. Chiar…pentru biciclete îți trebuie asigurare la plecări din astea peste hotare? Întreb și eu, că poate mă sucesc la anul.

Nu mă aștept ca în august totuși să vină peste noi Moș Crăciun cu zăpadă până la etajul 3 al hotelului. Așa că nu ne-am pus nici lanțuri și nici anvelope de iarnă în portbagaj. Pe acelea le păstrăm pentru când mergem pe Transalpina și ne ia iarna prin surprindere la mijlocul lui septembrie.

La ce să te aștepți când călătorești cu mașina?

Aici am putea povesti vrute și nevrute, verzi și uscate și ce mai vreți voi. Cred că am trecut oricum prin toate de-a lungul timpului, în drumurile spre Turcia.

Aveți grijă la acte. Noi ne-am trezit în vamă cu Turcia tăiată de pe asigurare. Aia da aventură, să începi vacanța cu 200 de euro lăsați în vamă pentru o asigurare nouă. A fost exact ca la jocuri: am deblocat următorul nivel…de pe asigurare. Apoi de acte în general. Pașapoarte, asigurări de sănătate, de covizi, de alea, de alea. Știți voi: dacă vă dă borșu pe nas, să nu scoateți la hotel banii pe următoarele 2 vacanțe din buzunar, ca să vă dea un paracetamol și să vă trimită în cameră.

Viniete, coduri HGS, plăți pe autostrăzi. Nu-ncercați să rupeți barierele. În Turcia cel puțin sunt o grămadă de puncte de plată pe autostrăzi, nu fiți zmei să forțați o barieră când e deschisă. Încă nu s-au inventat cârligele care să vă țină plafonul protejat de bariere căzătoare.

Încercați, pe cât posibil, să nu zburați, la propriu, de pe stradă. Autostrada încă are limitare de viteză și ea, dar hai să nu plecăm de pe pământ ca rachetuța lui Elon Musk în drum spre Nevșehir, Cappadocia.

Drumu-i greu și-am obosit/ De departe aaaaam veniiiit – colindul se potrivește perfect, chiar dacă bordul mașinii arăta 39 de grade în august. Faptul că mergi pe autostradă nu te face mai plin de energie, ci te consumă mai tare. Asta pentru că turcii și-au legat cele mai mari orașe cu autostrăzi, iar pe majoritatea drumurilor spre Cappadocia mergi…singur.

Fiind vorba de autostrăzi noi, unele dintre ele nefiind terminate încă, există un singur risc care-ți ține inima în gât. Încă nu sunt construite multe stații peco, probabil o să le găsim la anul. Dar când am văzut în bord că mai avem 15% din plin, speram să apară de undeva Mickey Mouse cu micunealta secretă, lupii de pe Petrol Ofîs. E o adevărată aventură să cauți cu privirea steagurile roșii de la benzinărie, când mașina pare că vrea să consume mai mult la drum drept, așa, dintr-o dată.

Ce-i diferit în Turcia?

Totul. Traseul făcut până în Cappadocia a fost unul de vis. Nu numai pentru a-mi îndeplini dorința de a atinge cerul dintr-un balon cu aer cald. Ci pentru simplul fapt că îți oferă siguranță pe drum, chiar și pe cele cu două benzi din sate. Pentru acest lucru nu trebuie să te pregătești nici fizic și nici psihic de acasă. Și nici nu trebuie să-ți duci mașina la revizie înainte de plecare pentru a te asigura că te întorci tot pe 4 roți, dar nu cu picioarele înainte.

Gluma e glumă până într-un punct. Atunci când planific drumul spre Turcia mă gândesc cu groază nu la orele de mers, ci la țările prin care am de trecut. Și fac în așa fel încât să plec la o oră sigură pentru mine, pentru că vreau să am și unde mă întoarce, nu doar de unde pleca.

Și aș vrea să mă pot întoarce la această priveliște ori de câte ori pot. Și să o fac tot cu mașina și să mă simt și aici la fel de în siguranță ca în Turcia. Și să nu mă gândesc că înainte de anvelope bune, de jante puternice, de scuturi în plus pe mașină îmi trebuie cruciulițe și icoane ca să mă țină în siguranță. Echipamentele pentru mașină sunt importante, chiar dacă uneori ele ne folosesc doar în vacanțe și în aventurile în natură.

Însă, indiferent dacă aventura e în țară sau în drum spre ținutul baloanelor, la finalul zilei vreau să am ocazia să pot să-mi pun aceeași întrebare în gând, în siguranță:

Unde te întorci când se termină pământul?

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 2 din cadrul competiției SuperBlog.