Opriți planeta, vreau să mă întorc la natură

Uneori mi-aș dori ca timpul să se oprească în loc și să existe numai natură. Aș vrea să nu mai sune alarma de luni până vineri la 5:20 dimineața. Aș vrea să nu mai sune ceasul biologic la aceeași oră. Mi-ar plăcea să nu mă mai lupt alături de alți doctori să găsesc un loc de parcare la 6 dimineața. Și, poate, doar uneori, aș vrea să se întâmple totul în slow motion, doar pentru ca totul să nu mai fie atât de haotic.

Nu-mi amintesc momentul exact în care societatea a încercat să mă rupă de natură. Azi mă jucam la țară printre frunzele căzute în vie, iar o clipă mai târziu am închis ochii puțin mai mult. Și m-am trezit mâine, cu stagii în spital de la 7 dimineața, cu 3 ore de somn pe noapte. Și să nu mai spun cu câte atacuri de panică la activ pe zi.

Momentul de răscruce al vieții mele

În 2018 viața mea s-a dat peste cap. Mi-am pierdut cel mai important stâlp al vieții. M-am răzvrătit în credință. Mi-am pierdut speranța că am un loc în lume. Și așa am ajuns pe canapeaua gri-deschis dintr-un cabinet de psihoterapie.

În acea perioadă mi-a fost greu. Cred că depresia e mai grea atunci când ești conștient că o ai. Însă, pe lângă eliminarea toxicului din viața mea, am reușit să mă întorc la natură. Atunci totul era întunecat, chiar dacă de afară pătrundea soarele. Dar la psiholog am învățat niște tehnici prin care să reînvăț să simt natura, nu doar să trăiesc în ea.

Schimbările care m-au adus la natură

Când vine vorba de pasiunea mea, de scris, am început să practic alt sport. Mi-am luat carnețelul de gânduri la pachet, ori laptopul în brațe și am ieșit să mă plimb. Să respir. Și să văd cu adevărat. Am reușit să scap de blocajul inspirației, să renunț și la subiectele mai dark pe care le abordam pe blog.

Am început să analizez oamenii stând pe terasă cu un ceai în mână. Am început să-mi plimb degetele peste frunze, să le simt textura și să mi le imaginez la fel ca pe sistemul vascular al corpului.

Apoi am trecut la meditație. Acasă, un vecin dă cu bormașina, afară se taie niște copaci în loc să se planteze. Și odată cu trecerea timpului am învățat că nu trebuie să stai în poziția fluturelui, murmurând, ca să meditezi.

Eu am ales să-mi pun corpul în mișcare, să mă plimb, să admir și să-mi așez gândurile. Când e foarte frig afară, merge bine și cu puțină muzică bună în mașină. În rest, la pas, pentru a lua cu mine la finalul zilei culori, imagini vizuale, sunete și oameni. Natură pură.

Și mi-am amintit de copilărie. De locuri, de oameni și de grija pentru sănătatea mea. Căci până la urmă, înainte de toate, eu trebuie să fiu centrul inspirației mele. Iar pentru că am făcut latină mai bine de 6 ani, pot spune că zicala Mens sana in corpore sano se poate aplica și invers: îți trebuie și un corp sănătos pentru a avea o minte sănătoasă.

M-am gândit mereu cum unii au fost inspirați să devină medici doar pentru că au fost bolnăvicioși de mici. Și astfel sunt motivați să-i trateze pe alții. La mine însă n-a fost așa totuși și am să vă detaliez imediat.

De ce nu pun mare accent pe natură în medicină

Îmi amintesc că atunci când mă lua o viroză din aia nenorocită în copilărie mama sărea pe mine, înainte de toate, cu leacuri băbești. Nu le pot nega existența și nici eficacitatea. Pe vremea mea, cum ar zice bătrânii, exista ceai de ceapă. Acum, tot natural, avem Plantusin, sirop, ceai, pastile, o gamă variată de la care să pornim o schemă de tratament. Cu accent pe să pornim.

Uneori și acum mă gândesc dacă să-mi pun șosete cu oțet în picioare atunci când mă ia frigul sau dacă să aleg totuși o pastilă și un pliculeț efervescent miraculos. Însă toate lucrurile naturale sunt puncte bune de tratare atunci când simți că ceva începe. Din natură trebuie să ne inspirăm ca să ne menținem sănătoși, căci până s-a uitat cineva în cutia Petri să găsească penicilina, oamenii tot cu mojarul și verdețuri pisate tratau afecțiunile.

Însă odată ce lucrurile depășesc un punct de infectare, avem nevoie totuși să prindem puțină inspirație de la ginkgo biloba și ce alte suplimente mai folosim și să ne plimbăm prin natură spre cabinetul doctorului.

Prin spital am văzut multe mămici care vin cu tot felul de cocktailuri naturiste care în loc să ajute, fac mai mult rău. Dar știți cum e: nici pe-a preotului, nici pe-a doctorului, până la urmă. 🙂

Sfatul viitorului medic

Așa cum mergem cu mașina în service pentru revizie și pentru ITP, la fel trebuie să facem și cu corpul nostru. Și înainte de toate trebuie să fim inspirați și să găsim produsele potrivite pentru noi.

Și eu am în casă un sertar plin cu medicamente. La fel cum am și un raft plin cu produse de la Fares. Pentru moment sunt mămica fericită a 14 sortimente de ceaiuri, care-mi țin de foame, de sete și de…cafea. Însă balansez mereu medicina și produsele naturiste din cauza multitudinii de alergii cu care mă prezint în dosarul cu șină al vieții. Dar mai fac asta și pentru că sistemul încă nu e bine pus la punct. Și de asta avem copii rezistenți la jumătate dintre antibioticele de pe planetă. Și de asta avem încă șocuri anafilactice pentru că nu se scrie nenorocirea aia de bilet de trimitere pentru alergolog la timp.

Și de asta uneori e mai bine să bem un ceai, să luăm un comprimat de supt sau o lingură de sirop oribil la gust, dar care să ne facă mai bine. Nu în general, ci doar să ne redea starea de confort.

Pentru că odată ce starea de confort nu mai poate fi atinsă de natură, ne îndreptăm ușor spre medic, trăind, în echilibru, cu tot ce ne înconjoară.

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 3 din cadrul competiției SuperBlog.