În ziua de Ajun vin să vă povestesc despre Moșulețul primit de fetele mele, de la Novapet. Chiar dacă sunt două necuvântătoare mici, merită și ele un mic moș.
Iar pentru că sunt amândouă pisici de rasă, am mereu grijă să le ofer cea mai bună mâncare. Toate animalele merită să fie răsfățate. Dar când unele sunt mai pretențioase, atenția trebuie să fie sporită. În pachețel am avut atât hrană umedă pentru pisici, cât și mâncare uscată. Însă până să vi le arăt, să vă spun câte ceva despre Novapet.
Novapet.ro este un magazin online unde găsești mâncare și accesorii atât pentru câini și pentru pisici, cât și pentru rozătoare, păsări sau peștișori. Ce mi-a plăcut mult este că pe site se găsește și mâncare super premium dar și mâncare economică, la prețuri accesibile. Iar ăsta e un mare avantaj pentru mulți oameni.
Nici eu nu am mereu un buget imens pentru mâncare premium, mai ales la finalul lunii, după plata facturilor :D. Și din când în când, mai au și pisicile mele câte un cheat day, cu mâncare mai accesibilă la preț, dar la fel de bună și de sănătoasă.
De când cu pandemia, îmi place mult să comand online. E mult mai comod. Plus că, de obicei, mâncare premiun nu găsești decât în petshopuri. Iar acestea, știm cu toții, nu sunt mereu în apropiere. Așa că mai bine avem grijă de animăluțele noastre direct din online.
Mi-am crescut pisicile într-un echilibru perfect legat de mâncare. Mereu au și mâncare umedă, însă constant le dau și mâncare uscată – granule. Iar acum, cum sunt amândouă trecute de doi ani, și pe deasupra sterilizate, oscilez mâncarea, între adult și steril.
Hrană uscată
De curând am încercat hrana uscată high premium de la Eminent pentru pisici adulte. Având două rase de pisici mari și blănoase, mereu mă confrunt cu părul. Nu este lăsat peste tot, însă se găsește în cantități nelimitate peste tot în casă. Ce nu-mi mai trebuie pe deasupra sunt ghemotoacele de păr scuipate. Iar această mâncare uscată, cu un conținut echilibrat de carne de pui, grăsimi și proteine ajută la eliminarea ghemurilor, fără probleme. Și pe deasupra miroase și foarte bine! Iar asta, pentru niște pisici sclifosite, e de mare ajutor.
Eu nu am încercat niciodată să înmoi granulele în apă sau în sosul de la conservă. Și fiind două pisici, ele mai tot timpul au un bol de granule la dispoziție, pentru că nu au un program regulat de masă. Reușesc singure să-și echilibreze mesele. Și atunci când scapă la granule, nu mănâncă mai mult de 20-30 de bobițe.
Mă orientez mereu ca mâncarea uscată pe care o primesc Karma și Shyvana să aibă aminoacizi esențiali care să ajute la recuperarea țesutului muscular. Ele sunt amândouă firi active, pisici cu personalități, care adesea se cațără peste tot. Și o musculatură integră e un lucru important la care mereu sunt atentă. De asemenea, fiind amândouă și firi bolnăvicioase, trebuie să aibă o dietă echilibrată, astfel încât să nu se modifice cu nimic funcția digestivă sau cea renală. Credeți-mă, pastilele pentru rinichi nu sunt o bucurie pentru pisici. Been there, done that. De aceea, dacă nu vă cunoașteți încă bine animăluțul, apelați cu încredere la părerea unui specialist. Cu siguranță va ști să vă ghideze, pentru a lua decizia cea mai bună legată de hrana pet-ului vostru.
Hrană umedă
Masa nu poate fi una completă și fără o conservă sau fără un pliculeț. În general nu facem abuz, pentru că baza rămâne tot hrana uscată. Însă tot mai bună e o bucățică de cărniță în sos. Iar hrana umedă pentru pisici Butcher’s a venit la țanc, numai bună și de cadou de sărbători, direct de la Novapet.
Ce-mi place cel mai mult e chiar dimensiunea. Deși nu eram adepta conservelor mari, aceasta, de 400g, m-a cucerit. Să vă spun și de ce. În primul rând o împart la două pisici. Nu mă mai complic, ca să iau câte două conserve sau două pliculețe la fel, pentru că, așa cum vă spuneam, am pisici cu personalitate. Și înainte să înceapă să mănânce, se asigură că au amândouă aceeași mâncare, mirosindu-și farfuriile. Dar acum o împart la două pisici, de două sau chiar de trei ori. Nu neapărat pe zi, căci prefer să aibă doar dimineața sau seara mâncare umedă.
Însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult e faptul că odată ce am acoperit conserva, chiar și cu o simplă bucată de hârtie, ori un șervețel, ea nu se usucă absolut deloc. Și am făcut și un alt experiment, și anume am lăsat câteva bucățele de cărniță într-o farfurie peste noapte, și a fost și acolo la fel de fragedă. Ca și când abia aș fi desfăcut conserva.
Pisicile mele? Sunt în extaz. Mai ales Karma, fană înfocată a mâncării umede, care fură mereu startul, direct din conservă. Iar acum, că e Crăciunul și că a luat masa în oraș, lângă brad, a fost tare mândră.
De ce Novapet e alegerea potrivită
De-a lungul timpului am încercat mai multe branduri de pe piață. Toate au câte o chichiță, cum e și normal. E ba vina producătorului, ba vina pisicii, că e prea pretențioasă. Însă mereu am vrut ca pisica mea să mănânce sănătos, fără adaosuri de gluten ori de arome artificiale, mai ales în cazul hranei umede. Iar produsele Butcher’s, pe care le găsiți online pe Novapet, îmi aduc liniștea că pisicile mele nu mănâncă produse cu adaosuri.
Totodată, aportul de vitamine și minerale este mare, la fel și procentul de carne. O pisică trebuie să aibă o dietă echilibrată mereu, pentru a avea o viață sănătoasă. Și asta se reglează doar cu produse premium.
Sunt stăpână de British și de Scottish Fold. Din păcate cu ambele pisici am avut probleme, de când erau mici. Iar principalul ajutor în combaterea afecțiunilor, a fost o dietă bine stabilită, construită doar cu produse high quality pentru pisici. Nu carne, nu produse de uz uman, nu ieftineli cu reclamă multă. Și la fel cum am și eu grijă de sănătatea mea, așa m-am obișnuit să pun pe primul loc și sănătatea pisicilor mele.
Și când deviza producătorului este reprezentată de seriozitate, de profesionalism și de respect față de stăpân și de animalul său, adevăratul client, atunci știi sigur că ai făcut alegerea potrivită!
Sărbători liniștite vouă și blănoșilor voștri!