Guest Post

Magie de Crăciun cu bijuterii și perle

Dragă Moș Crăciun,

iată că am ajuns din nou în acel moment în care stau cu lista în mână și mă întreb ce să scriu pe ea.

Anii trecuți ai fost darnic cu mine. Mi-ai adus de fiecare dată ce ți-am cerut, ba chiar mai mult decât am cerut eu.

Poate pentru că nu sunt pretențioasă. Ce să zic, așa sunt eu, modestă.

Când mă întreabă soțul ce îmi doresc de Crăciun, de fiecare dată zic: nu vreau nimic, sănătoși să fim.

Apoi încep să colind magazinele virtuale. Și îmi amintesc că un parfum nu mi-ar strica. Nici o pijama mai fancy. Ba chiar și cărțile alea pe care le-am trecut pe wish-list încă din primăvară ar sta foarte frumos sub brad. Crăciunul e pretextul perfect pentru a ne satisface micile mofturi, pentru a ne îndeplini dorințele, pentru a ne face mici sau mari bucurii.

Când, în noaptea de Crăciun, alături de cadourile pentru copii, găsim pachetele de cărți, pijamalele sau cosmeticele dorite, soțul se uită mirat: astea de unde sunt? Păi, de la Moș Crăciun, se înțelege.

Vezi tu, chiar și noi, adulții, ne dorim să credem încă în tine. Ne dorim să credem în magia ta. Ne dorim să fim autentici atunci când le spunem copiilor: Moș Crăciun face magie și aduce toate darurile pe care voi vi le doriți.

Pentru că, în fiecare dintre noi, există un copil care vrea să rămână și să se bucure cât mai mult de această magie.

Tot tu, Moș Crăciun, ești cea mai bună acoperire pentru ciocolata rătăcită prin casă, pentru biscuiții cei mai cei care apar prin cutii frumos colorate, pentru jucăriile minunate care apar în case în această perioadă. De unde sunt astea? De la Moș Crăciun, desigur.

Anul acesta a fost un an provocator pentru mine. A fost un an în care am crezut mai mult în magie, în care am lucrat din plin pentru ca magia să se împlinească. Pentru că da, uneori magia nu doar se întâmplă, ea se face. Pas cu pas, zi cu zi. Pentru ca, după toate eforturile depuse, să ți se pară că a fost magic.

Am muncit din plin la visul meu, acela de a duce bijuteriile cu perle lucrate de mine cu migală și drag, la cât mai multe femei. Am lucrat bijuterii jucăușe de purtat la mare în sezonul estival, am lucrat bijuterii colorate care s-au asortat perfect cu varietatea de culori a toamnei. 

Pentru întâmpinarea sărbătorii Crăciunului am imaginat tot felul de cercei cu tematică de iarnă. Am în colecție Oameni de Zăpadă, Îngerași, Coronițe verzi și roșii. Dar sunt foarte mândră și de cerceii care te întruchipează pe tine, Moș Crăciun. Moși Crăciuni din perle și perluțe, din cristale și mărgele. Au fost tare bine primiți și îndrăgiți acești cercei, au fost comandați și au ajuns la urechile multor femei. Cum să nu fiu mândră?

Sper că ești și tu bucuros de așa veste. 

În această idee eu îmi doresc de la tine…nici nu știu ce să îndrăznesc să îți cer. Dar voi face și eu cum fac copiii: visez fără să mă mai gândesc cum ar fi posibil. Doar îmi doresc și cred în magie.

Îmi doresc multe perle. Perle de toate formele, culorile și mărimile. Perle pe care eu apoi să le așez în noi și noi bijuterii create manual. Perle pe care să le transform în cercei, brățări, coliere și chiar inele. Perle care să aducă bucurie, frumusețe și împlinire multor femei. 

Îmi doresc ca tot mai multe femei să devină conștiente de frumusețea și valoarea lor. Să devină mândre de ceea ce sunt. Să iasă în lume și să spună cine sunt, ce cred, ce vor. 

Îmi doresc ca tot mai multe femei să descopere ceea ce eu lucrez cu drag și dedicare pentru ele. 

Știu, nu e o cerință obișnuită. Nu e o mașinuță sau un Lego, așa cum cer copiii mei. Dar știu că magia există, așa cum prin magie apar și toate celelalte daruri sub brad. 

Știu că pentru ca magia să se întâmple trebuie să cred eu în mine, să cred eu în ceea ce fac și ce spun lumii. Știu că nu depinde doar de tine pentru ca magia să devină realitate. Mai știu și că nu se întâmplă totul doar într-o noapte magică, ci durează un an, doi sau mai mult.

Dar primul pas pe care îl fac este să scriu această scrisoare. Să aștern aici dorința ca VavalyArt să devină un brand de care să vorbească multă lume. Iar de restul ne vom ocupa împreună.

Mulțumesc, Moș Crăciun, că în fiecare an vii și ne dai un strop de magie! 

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *