Scrisoare către Moș Crăciun (I)

Pentru că în acest decembrie minunat Atitudine Slabă împlinește zece ani de viață, m-am gândit să vin cu ceva nou. Și anume cu un șir de guest-posturi, de la oameni vechi și noi. De la prieteni și de la oameni pe care îi vom descoperi împreună. Iar anul acesta toate articolele sunt legate într-un volum dictat de aceeași temă: scrisoare pentru Moș Crăciun.

Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care au acceptat provocarea mea. O să vă las acum cu gândurile și dorințele Dianei, pe care deja o cunoașteți, căci m-a mai vizitat aici.

Dragă Moș Crăciun,

Sinceră să fiu, nu știu cum să încep! Nu ți-am mai scris de multă vreme, e drept însă recent m-a apucat așa un… dor.

Ce mai faci, Moșule? Ești bine? Dar Doamna Crăciun? Renii? Elfii? Sper că sunteți cu toții OK, acolo în Laponia, trebăluind de zori așa cum vă știu.

Eu sunt bine, da! Sigur, responsabilitățile de adult s-au încolăcit în jurul meu ca o iederă, dar mă descurc. Mereu mă descurc, tot bătăioasă am rămas, deși m-am mai calmat acum. Și asta nu e singurul lucru care s-a schimbat! 

Mai știi ce-ți ceream când eram mică? Păpuși Cindy, dulciuri (mai ales ouă Kinder) și cărți. Eh, dorințele mi s-au schimbat complet! Nu mai vreau lucruri materiale, îmi permit cam orice, deci îmi pot cumpăra și singură. Ce vreau, Moșule, și știu că poți rezolva cu puterile tale, e o schimbare în lume. Prea ne-am învrăjbit, nu ți se pare? Acum, când ar trebui să fim mai uniți ca niciodată, ținem parcă morțiș să ne separăm în facțiuni – fiecare cu partea ei de adevăr, de minciună, fake news și alarmism.Chestia asta se întâmplă la scală mondială, dar și la scală mai mică, nu știu tu, dar eu o văd peste tot. În loc să ne apropie, pandemia a lăsat să iasă la iveală demonii depresiei, frustrării, nervozității, iar asta, evident, ne-a învrăjbit.

Dar, uite, vin sărbătorile Moșule! Nu ai putea da tu o tură cu sania în jurul lumii, așa, în parte de antrenament, în parte să împrăștii din nou praful magic al bucuriei și păcii? Nu ți-ar plăcea să ne vezi din nou laolaltă? Nu ți-ar plăcea să ne auzi cântând colinde nu strigând lozinci?

Lumea are nevoie de tine și de magia ta, Moșule! Și, da, noi, adulții, mai credem în tine. Om fi noi închistați în treburile și grijile noastre, dar credem în tine. EU CRED ÎN TINE! Cum era cântecul acela? Ah da:

Deci, ce zici, Moșule? Îmi îndeplinești dorința? Evident, îți voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta!

Cu drag,

D.