Guest Post

Scrisoare pentru Moș Crăciun (XV)

Dragă Moș Crăciun, Moș Gerilă…Băi Santaclos,

Te iau așa prietenește că poate anu’ ăsta belești și tu ochii în scrisoarea mea, nu ca anu’ trecut și anu’ celălalt și de dinainte, de-am rămas cu buzele umflate. Și, ia în calcul, apelez la tine nu la nașparliu’ de frate-tu Moș Niculae, că tu măcar ai trimis ceva chiar daca nu ceea ce voiam. Ce vreau să-ți spun e că ești ultima mea speranță! Daca tu nu mă salvezi, eu sunt iremediabil pierdut.

Cum adică, te vei întreba! Hai să-ți explic toată situația, că altfel iar îmi aduci o șurubelniță de la chinezi și mă supăr. Nu știu dacă tu știi cum e să locuiești într-o casă cu multe femei. Dar eu știu. Adică am în casă niște exemplare, de-alea 110% ale regnului feminin, doar exemplare feminine. Una bucată nevastă care mă pune să bat cuie prin toți pereții. Una bucată soacră, cam surdă și căpoasă. Una bucată fetiță zglobie, încăpățânată și prea energică (cu prea multă inteligență, de asemenea). Una bucată pisică leneșă, răzbunătoare, care apare în cele mai nepotrivite momente și locuri. Și, nu în ultimul rând două exemplare feminine din specia papagal Peruș, gălăgioase și enervante.

Acestea fiind spuse, gândește-te cam care e viața mea!!! Nevasta are mania bătutului de cuie în pereți. Dacă am renovat o cameră și am văruit pereții:

-Puiu’, așa-i că aici ar arăta bine un tablou? Iar eu execut, luând ciocanul și cuiele, altfel se trece la operațiunea cicăleala până la miezu’ nopții.

Soacra, semi-surdă fiind, îmi trântește replici din cele mai ciudate și enervante, care n-au nicio legatură cu ceea ce-o întreb eu. De exemplu:

-Nu dai televizoru’ ăla mai încet? Că doarme Amalia, îi zic eu, iar răspunsul mă lasă siderat:

-Da’ ce, nu-i destul de tare? Doarme Amalia, doar nu vrei s-o trezești!
Adică e puțin mindfreaky și ăsta e doar un mic exemplu.

Junioara e energie în stare pură și mă termină fizic în nici jumătate de oră. Îmbracă biata pisică cu hainele păpușii (măcar ea îmi e aliat în anumite situații, când reușește să le dispere pe celelalte exemplare feminine din casă). Intră peste maică-sa în baie (indiferent de moment sau activitate) mai ceva ca mascații în casa lui Fane Spoitoru. Îi ascunde ochelarii și andrelele lu’ bunică-sa și, din când în când, le mai face baie papagalițelor. Ar trebui, normal, să mă bucur că reușește să le dea bătăi de cap celorlalte femei din casă, numai că tot ce reușește e să le zgândăre și mai tare. Iar cel care trage ponoasele sunt eu.

Prăpădul cel mai mare cu partea feminin-umană e în preajma sărbătorilor (de exemplu acum) când le apucă (așa și trebuie) gătitul, împopoțonatul, curățenia, aranjatul, adică treburi normale. Ei, în perioada asta ar trebui să fug mâncând pământul. Dar nu apuc. Nici bine nu ma trezesc și:

-Puiuuu, nu mergi până jos la garaj să-mi aduci aia și aia și ailaltă.
Ia-o încetișor până jos la garaj. Stau la etajul doi, nu e mult, dar se compensează prin frecvență. Iau ce am de adus și revin în casă (doar doar apuc să-mi beau cafeaua). Cinci minute durează și apoi:

-Auzi, am nevoie de niște de-aia din garaj.
O iau de la capăt. Cobor, iau, urc.

-Puiuuu, am uitat din-aia din garaj. Nu-mi aduci?
Cobor, iau, urc.

-Tatiii, mi-aduci mingea aia loză din galaj.
Cobor, iau, urc.

-Mihai, nu cobori la garaj să aduci nisip pentru pisică?
Cobor, iau, urc…Mama ei de pisică!

Se numește că fac sport. Cum au ele grijă de sanatatea mea! Mai că ai zice că țin la mine!

Pisica, dacă tot veni vorba de ea, e o fiară care a urcat pe pământ din străfundurile Hadesului. O putoare de animal care doarme toată ziua pe calorifer, apoi nu are altceva de făcut decât să îți taie calea când ești semi-adormit, obosit sau mahmur, de te împiedici și dai cu botul de parchet când ți-e lumea mai dragă. Și degeaba vrei să te răzbuni pe felină, pentru că nevasta bagă divorț dacă dihania pățește ceva.

Sursa foto: Pinterest

Ba, pe deasupra, jivina cu mustăți și gheare mi-a cauzat odată un semi-infarct când și-a găsit să se alinte prin baie. Tocmai când voiam să mă așez pe wc, m-am așezat pe coada ei. Gura mamii ei de pisică. Când i-am simțit coada gâdilându-mi zone sensibile, am zburat până pe mașina de spălat. Vă spun eu, pisicile ar trebui interzise prin lege.

Apoi, mai avem papagalițele, alte exemplare feminine. Au avut și ele un nefericit de exemplar masculin dar l-au terminat. A ajuns săracul în ultimu hal, fără pene, mai ceva ca un pui de la avicola. Dacă ar fi putut vorbi, singurul lucru pe care mi l-ar fi spus ar fi fost:

-Ești pierdut!
Am avut cândva un câine, exemplar masculin. O frumusețe de labrador. Nero. Ei, cu el mă puteam înțelege cum trebuie. Adică bărbat, ce pana mea. Îi spuneam de toate, el mă înțelegea. Ieșeam la bere și nu se supăra pe mine că stau la terasă cu orele. Nu-mi făcea creierul praștie, se juca în voie și știa când să vină la mine să se alinte sau să se joace. Nu se supăra dacă veneam acasă mahmur sau fară chef. Stătea în colțul lui pe paturică până când simțea că poate să intervină, adică atunci când avea loc de nevastă, soacră sau junioară. Știa să le pună la punct pe diavolița felină și papagalițe și aveam și eu parte de măcar un sfert de oră de neliniște.

Până când, într-o zi, venind acasă de la serviciu, îl găsesc pe Nero stând necăjit într-un colț. Nu venise să mă întâmpine bucuros cum o făcea de obicei. Nu tu tras de haine, nu tu lătrat, nu tu gudurat și zburdat de fericire. Nimic! Mă duc la el și îmi trimite o privire sugestivă din care am înțeles totul:

-M-au castrat. Fuuuugi. Tu ești următorul!!!
Unde să fug. Că ușa era deja închisă. Noroc că am învățat ceva tehnici de supraviețuire urbană de la Bear Grylls, căci numai eu știu cum mi-am scăpat pielea de atunci.

Pe Nero a trebuit să-l trimitem la țară până la urmă pentru că se îngrășase, cum se întâmplă de obicei cu animalele castrate, și avea nevoie de libertate de mișcare. Interesană soarta, primește libertatea numai dupa ce-și cedează bijuteriile?

Deci am rămas singur cu șase femei în casă. Cam asta e situația pe care am vrut să ți-o descriu, ca sa înțelegi ceea ce urmează să-ți cer.
Așa că, Dragă Moș Crăciun, fă cumva și trimite-mi o centură de castitate pentru că mi-e teamă pentru integritatea mea fizică. În caz că o iau razna, stau destul de aproape de spitalul de nebuni, așa că nu îți cer nimic, poate o vizită, două, în caz că te plictisești.

Sursa foto: Pinterest

Dar te rog eu, nu uita că am nevoie de o centură de castitate, nu ciocane și cuie, nu jucării, nu ochelari și andrele. Fac eu sacrificiul ăsta de bună voie, doar, doar oi scăpa întreg până la anul! Deci centura de castitate. DA? Că femeile astea vor să mă scape de bijuterii. O văd în privirile lor. O simt în aer!

Îmi bag picioru’ în ea libertate, că am exemplul lu’ amărâtul ăla de Nero, dar io nu-mi cedez nestematele. Așa că Moșule, îmi ești ultima speranță.

Dacă nu trimiți centura, o să mă rog să te prindă muierile astea și pe tine când ți-e lumea mai dragă. În maximum o zi o să îmi dai dreptate.
Hai, te-am pupat. Tre’ să fug că le aud că vin acasă de la cumpărături.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.