Și când timpul ar galopa pe lângă noi, eu te-aș lua sub o aripă de protecție. Te-aș închide într-un glob unde nu te-ar putea atinge vreodată nici soarele, nici luna, cu întunericul și cu lumina lor prea puternică.
Te-aș închide într-un glob de cristal prin care să vezi doar bunătatea oamenilor. Abia atunci vei vedea cu adevărat cât de puțini sunt cei care vor mângâia cu buricele degetelor globul.
Unde sunt ceilalți?
Mă întrebi. Nimeni nu știe de ce unii oameni fug de sinceritate, de sentimente și de iubire. De asta nu sunt aici.
Te-aș închide într-un glob de cristal și ți-aș ninge iubire. Ai atât de multă nevoie de ea, încât ar trebui să-ți aduc sub cupola de cristal tot tărâmul Laponiei care să-ți ningă iubire.
Închide ochii pentru o secundă și încearcă să-ți amintești când ai simțit prima oară cum întreg corpul îți este străbătut de săgeți de foc de iubire.
Te văd că zâmbești? Înseamnă că-ți era bine atunci. Unde a dispărut omul cu chef de viață, cu chef de vorbă, cu chef de nu-mă-uita niciodată? Unde s-a ascuns omul care ar fi potolit valurile mării, doar ca să te prindă de mână și să te asigure că totul va fi bine? Unde, dar oare unde ți s-a ascuns iubirea?
E frig aici. Aici, unde sunt eu, oamenii se încruntă din ce în ce mai tare, pe zi ce trece. Aici, oamenii au uitat să fluiere, să cânte, să-ți vorbească frumos. Aici oamenii sunt reci, iar tu nu meriți să simți asta.
Te-am închis într-un glob de cristal. N-ai propriul tău ren, ori propriul tău turn din Pisa în miniatură. Însă ți-am făcut o căsuță, cu geamurile spre apus, așa cum îți place ție. În ea o să găsești bunătate, gânduri bune, amintiri care o să-ți încălzească sufletul.
Oh, și să nu crezi că am uitat că nu-ți place iarna. N-o să-ți cadă în glob polistiren spălăcit, nu de asta te-am așezat acolo.
Ci te-am închis într-un glob de cristal ca să îți ningă iubire.
