V-am mai menționat în trecut faptul că stau la casă la țară. Și din pandemie am reușit să mă implic și eu din ce în ce mai mult în ale grădinăritului. Atunci, în 2020, am avut un mic răgaz să mă bucur și eu de natură. Să-mi amintesc de copilărie. Și mi-a redeschis apetitul de muncă a pământului. Știind că se apropie Black Friday și pe Hectarul, am aruncat un ochi.
La ei pe site găsești de toate. De la pesticide și fertilizanți, la jardiniere, pomi fructiferi, bulbi de flori, semințe. Tot ce îți trebuie ca să te pui serios pe grădinărit. Și eu, sinceră să fiu, asta-mi doresc. Chiar dacă nu stau foarte mult pe acasă, însă un pom fructifer, doi, trei, aș mai pune în grădină. Noi avem o grădină care ține loc și de pământ agricol, dar și de livadă. Copacii îngrădesc grădina, iar pe mijloc avem un mic solar și o bucată de pământ unde să punem câte ceva. Să fie bio, produs de mâna noastră. Roșii în solar, ceapă, ardei, mărar, pătrunjel, morcov și țelină, afară. Cât să umplem câteva borcane de murături toamna și să avem cu ce da gustul.
Black Friday la Hectarul
Pentru a avea o recoltă bună, m-am gândit să cumpăr pentru anul care vine un tratament pentru sol. Indiferent cât de puțină producție iese, am nevoie ca totul să fie perfect sănătos. Așa că insecticidul pentru sol este potrivit ca să scapi de dăunătorii care vor să-ți guste recoltele.
Ca pomi fructiferi aș vrea să pun un gutui. În pandemie am pus un păr și doi cireși, însă pentru moment doar părul a făcut primul lui fruct anul acesta. Am așteptat-o și am pândit-o pe toate părțile ca să se coacă para, ca să vedem de care e. M-ar tenta și un cais, însă nu știu dacă vremea de aici în combinație cu solul îi priește. Însă pot încerca. Dacă totul e bine și culeg roade, vă țin la curent.
Pentru partea aspectuoasă a casei, florile de pe cerdac, vara, am nevoie de jardiniere noi. De obicei cumpărăm mușcate cărnoase, care atârnă grele pe terasă. Și jardinierele pe care le avem acum, deja au prins trei rânduri de flori, așa că e timpul să se odihnească și ele și să vină altele noi, aspectuoase. Și pentru că tot sunt reduceri de Black Friday la Hectarul, mă gândeam să iau și un stativ pentru flori. Pe ăsta l-aș pune în curtea principală, între magnoliu și liliac. Câteva ghivece cu flori care se întind bogate, și deja peticul de natură din curte devine mult mai frumos.
Hectarul copiilor
Ce m-a încântat cel mai mult la ei pe site este faptul că au o categorie care se numește Hectarul copiilor. Acolo găsiți jucării și accesorii care să stimuleze interesul copiilor pentru muncă. Și, de ce nu, să-i responsabilizeze. De la basculante și mașinute de muncă, până la bucătării de lemn, figurine cu fermieri sau ansambluri de joacă. Toate le găsiți într-un singur loc, la prețuri avantajoase. Și poate, chiar și cu reduceri. Cum toate categoriile pot avea reduceri de până la 70% de Black Friday pe Hectarul.ro, cred că merită să faceți lista de cumpărături.
Fie că e vorba de casă sau grădină, ori doar de un simplu cadou unic pentru un copil, aruncați un ochi pe Hectarul și găsiți lucrurile potrivite pentru voi.