Dumnezeul meu…sunt eu, cea care te-a purtat în gând în fiecare zi a acestui an plin. Plin cu greutăți, plin cu oameni trecători, dar și cu oameni făcuți să vină și să rămână.
A fost un an greu pentru noi toți, cred. Nu prea mă pot pronunța cu privire la toată lumea, însă pentru cei pe care îi cunosc, așa a fost. A fost un an ciudat, în care toată lumea a pierdut câte ceva. Însă, mulțumită Ție, fiecare și-a găsit la loc calea.
A fost un an în care oamenii au rămas tot împărțiți în răi și buni, cu o proporție mai mare către prima categorie. Însă cei buni, n-au uitat niciodată că Tu ești responsabil pentru toate. Că Tu ești începutul și sfârșitul, că Tu ești vindecarea și mângâierea. Iar ei nu și-au pierdut niciodată nădejdea în tine.
Dumnezeul meu…mi-ai pus în față un an plin de încercări, care mai de care mai mari. Însă n-am uuitat cel mai important lucru pe care l-am învățat despre Tine. Că tu niciodată nu dai oamenilor mai mult decât ei pot duce. Nu m-am dat înlături nici acum din fața greutăților, ci doar am privit cerul și mi-am spus Facă-se Voia Ta!
Mi-ai oferit putere, cât să zâmbesc în fața încercărilor. Mi-ai dat răbdare, cât să aștept clipele de bucurie. Mi-ai dat înțelepciune, cât să caut curcubeul pe cer după orice furtună. Și anul ăsta cerul vieții mele a fost plin de nori. Însă am crezut mereu în planul Tău cu mine. Și m-a ajutat enorm.
Acum, la final de an, nu pot decât să închei povestea anului cu un mulțumescu-ți Ție, Dumnezeul meu, pentru că m-ai făcut mai puternică. Pentru că m-ai înconjurat de oameni care mă fac un om mai bun. Pentru că m-ai învățat cum să mă bucur de viață.
Un an nou binecuvântat tuturor!
Mă bucur că ai găsit puterea să scrii aceste rânduri, nu este deloc puțin lucru să vorbești despre perioadele astea mai negre din viață. Sper să fii mai bine acum, mai puternică, iar 2023 să-ți fie an vindecător, senin și plin de momente mici, dar fericite și pline de iubire (de tot felul). Îmbrățișări ție și pufoșeniilor tale!
[…] Ultima zi. Dacă privesc în urmă, la ce scriam anul trecut, lucrurile nu par foarte […]