Blog

Scrisoare de mulțumiri și reclamații pentru 2024

Dragul meu 2024,

sper din suflet să te duci cât mai departe și să nu te mai întorci decât pe frânturi foarte mici în memoria mea. Știi, când s-a terminat fratele tău mai mic, 2020, internauții au scos glume despre cum îngerii au “programat” toate nenorocirile pe 10 ani, într-un singur an. Și Dumnezeu și-a pus atunci mâinile în cap când a auzit. Cam așa mă simt și eu acum.

Tu, 2024, ai fost un an cu mulți pereți. Mulți pereți pentru care ai venit cu accesoriul de a mă lua și de a mă trânti de ei, când eu încontinuu ți-am urlat că nu mai pot. Ai fost un an cu atât de multe cotituri, cu atât de multe întâmplări care m-au lăsat perplexă. Și, vorba aia, sunt un om care în viață a prins și 11 septembrie, Katrina, Fukushima, o pandemie nesimțită, evenimente care, cumva, te călesc. Dar se pare că nu în fața ta. Ai fost un an care s-a asigurat că ies la mal pe brânci, cu un plămân perforat, când vremea e de fapt numai bună de bălăceală. Numai că bălăceala calmă pe care mi-aș fi dorit-o, într-o apă liniștită, mi-ai dat-o într-o tornadă formată într-un tsunami.
Tu, păcătos 2024, ai aruncat cu atâta boală, dar de data asta i-ai iertat pe cei din jurul meu. Ai năvălit doar peste mine. Mi-ai dat lacrimi care sapă șanțuri adânci pe obraji, mi-ai dat cuvinte care niciodată n-au ajuns realitate. Când eu mi-am pus toată nădejdea și speranța că o să-mi dai o certitudine… Acum ești la final. Cât rău mai poți face în două zile?! Dacă ai în plan, fă tot ce poți doar astăzi, pentru că de mâine, 31, mă scutur de tot ce ai reprezentat tu. Să vină 2025 tumultuos, dacă trebuie, dar să vină singur.

Mi-ai adus și lucruri bune…

Eu nu o cred pe asta cu nimic nu e întâmplător, pentru că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. Dacă nu nimerește traista întotdeauna și noi stăm cu mâinile în sân, repede sărim să spunem replica asta. Nimic nu e întâmplător. Sau și mai frumos. Dăm din umeri și ne spunem așa a fost să fie. Oare de la ce an încoace ne-am învățat să ne mințim în halul ăsta?!

Am învățat că nu trebuie să aștepți soarta, destinul, constelația, Jupiter să se pupe cu Soarele sau orice altceva ca să îți pui viața în mișcare. Trebuie doar să vrei. Și după ce vrei, nimic nu te mai poate opri.
Ce mi-ai adus bun? Faptul că, proaspăt din tipar, în ianuarie, mi-ai scos “din cuptor”, ca pe o pâine de casă împletită, cartea. Visul meu. Radiografia Suferinței și a Vindecării. Mi-ai adus lansarea de care să mă bucur și prin care să-mi aprofundez legăturile cu oameni frumoși la suflet. Sau pe unii abia să îi descopăr. Astfel, tu, 2024, mi-ai dat voie, după ce multă vreme am stat cu degetele pe sus, să mă vulnerabilizez. Și prin asta, mi-ai dat voie să ghidez oameni spre vindecare.

foto: Marina Bugs

Mi-ai adus multă alinare prin carte. Și, la finalul tău, pot spune că am lăsat ceva în urmă bun, care să-mi împace sufletul, dacă mor mâine. Cred că la finalul fiecărei zile asta e cel mai important: să-ți vezi sufletul mustind de plin și de frumos.
Mi-ai dat călătorii. Și, Doamne, ce frumoasă casă ne-a mai dat Dumnezeu pe planetă! Numai bine, frumos și pur (deși poluat) de explorat. 2024, știi ce bine se simte când nu mai trebuie să evadezi în anumite locuri, ca să fugi de altele, și ajungi să pleci de plăcere? De curiozitate? Știi? Cred că-ți crește un ghimpe de invidie când te gândești că am ajuns s-o fac și pe asta. Și să-mi dau mie voie să mă bucur de mine. Să mă bucur de viață.

Mi-am dat voie, dragă 2024, să experimentez lucruri și locuri noi, să-mi înving o parte din frica de apă și să zbor 12 ore peste ocean. Ca să mă pictez pe față, chiar așa! Și, pe lângă asta, am avut ocazia ca de Ziua Morților, în acorduri de mariachi, să le-o prezint celor plecați dintre noi pe bunica, chiar în inima festivităților din Mexic.

Cu ce plec din 2024

Per total mi-ai lăsat un gust extrem de amar. M-ai dezamăgit profund, când trebuia să fii cel mai frumos an din ultima decadă de viață. Și tu ce ai făcut? M-ai zdrobit, mi-ai luat oameni din jur, mi-ai scormonit sufletul. M-ai lăsat să sper la schimbări, când era clar că vrei doar să-mi râzi grosolan în față.

Plec răvășită, dar în picioare. Trec în 2025 cu antibioticul pe masă și cu tratamentul de inimă. Plec împovărată de întrebări de genul Ce fac cu viața mea, pentru că Ce vreau să mă fac când voi fi mare am aflat deja.

Plec împovărată de gânduri și cu teama de a mai avea vreodată un strop de speranță.
Dar, ceea ce nu-mi mai poți lua vreodată, plec spre noul an cu mândria că sunt un autor publicat. Un autor care nu a găsit în niciun raft, din nicio librărie, cartea pe care avea nevoie să o citească. Așa că, mi-am oferit-o singură. Mie și întregii lumi.

Mergi spre lumină, dragă 2024. Căci întuneric peste oameni ai lăsat destul.

Să aveți parte de bogăție sufletească și de multă sănătate în noul an!

Denisa

Autoare. Vindecătoare prin cuvinte. Om

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *