Cu papionul la gât și cu o carte în mână

Nu mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Acum, uitându-mă în spate, îmi vine să râd și mă gândesc că așa ceva nu e posibil. Cum adică eu, cea care acum își comandă cărți doar în calupuri de câte 12-13 și apoi le devorează, am avut o perioadă în care mă uitam la cărți și le citeam …

Întreținerea mașinii cu ajutorul negociat.ro

Shoppingul nu este, cu siguranță, unul dintre lucrurile care mă definesc, însă de când am descoperit shoppingăreala online, mă declar în topul oamenilor pricepuți să mânărească tastele la pus într-un coș virtual chestii. Cred că partea cea mai bună a online-ului este faptul că oamenii au dezvoltat diverse site-uri de marketplace sau aplicații pentru cumpărături …

Argintul, ideea de cadou care nu se învechește niciodată

Atunci când vine vorba de făcut cadouri, mă simt învăluită într-o aură de mister, de griji și, cel mai puțin, de inspirație. Nu pot spune că am persoane foarte pretențioase în jurul meu, mai ales femeile, însă mi se pare că eu sunt cea care niciodată nu vrea să dezamăgească printr-un cadou. Cu siguranță îmi …