Medical Experiences

Q & A în blogosfera românească

De câteva zile articolul ăsta se scrie singur. Spun asta pentru că de undeva, brusc, a pornit un fel de leapșă cu întrebări și răspunsuri între dragii mei bloggeri, astfel încât, pe nerostite, toată lumea a început să adreseze întrebări la toată lumea. Îmi place nespus acest lucru. Mi se pare că asta înseamnă să ne dorim cu adevărat să cunoaștem oamenii din spatele cuvintelor, din spatele domeniilor și din spatele muncii de blogger, cu acte în regulă.

M-am bucurat să primesc atât de multe întrebări, foarte variate, la unele dintre ele am stat puțin să mă gândesc la răspunsuri. Nu o să răspund la ele în ordinea primirii lor, ci o să încerc mai degrabă să le pun pe categorii. Și cum la sfârșitul desenelor animate începea încheierea care îmi răsună și acum în minte, cu: Au dublat în limba română actorii… la fel aș dori să vă prezint și eu participanții la acest micuț proiect, să spunem, că deja nu mai este o simplă leapșă între prieteni: Diana, Dana, Irina, Mirela, Mari, Alexandra, Mona, Albert, Anaphielle, Almona, Georgiana, Oana, Alexandra (Tradiții și delicii), Aniela și Mira.

Așa că, fără alte introduceri mai siropoase de atât, vă invit să aflați mai multe curiozități adunate atât despre mine, cât și despre toți oamenii ăștia faini din blogosferă. Am să răspund la întrebări în două articole, pentru că am primit foarte multe întrebări despre domeniul medical și aș vrea ca ele să fie separate.

Medicină, MEDicină, MEDICInă

Mira și Irina: De ce ai ales medicina?

Sinceră să fiu, mi-a trecut de multe ori prin minte medicina, însă când puneam riscurile în balanță, mă apuca groaza și mă orientam spre altceva. N-am fost genul acela de copil care să primească truse medicale de jucărie și să viseze la a deveni medic. Prima oară mi s-a înfiripat mai tare gândul prin clasa a VII-a, iar apoi, definitiv și irevocabil, în clasa a IX-a, când, de altfel, m-am și apucat de pregătire. Am avut un vis premoniție foarte intens și ciudat. Cred că oamenii sunt aleși pentru meseria de medic și visul acesta cred că a fost primirea semnului meu. Oamenii au nevoie de medici buni și într-acolo mă îndrept.

Anaphielle: Ce te-a determinat/convins să urmezi meseria de medic?

Dorința o aveam și deja, cu pregătirile la anatomie și chimie, simțeam că totul va fi bine. Însă determinarea a venit puțin mai târziu, când bunica mea a fost diagnosticată cu cancer. Atunci am dat nas în nas cu pacienții pe bandă rulantă, cu neglijența, nesimțirea și neatenția din sistemul medical din România. Iar capacul determinării mele a fost pierderea ei, la 62 de ani, în 2018, din cauza unei erori medicale.

Georgiana: Care este cea mai grea parte a meseriei de medic?

Ca studentă, încă nu am dat de părțile alea super grele, însă cu siguranță diagnosticele urâte și moartea pacienților sunt lucrurile cele mai dificile. Am trecut prin două astfel de momente până acum, unul la IML, unde mintea mi-o luase razna cu scenarită, imaginându-mi povestea decedatului, și o dată la Maternitate, iar atunci am crezut că nu voi mai putea intra niciodată în maternitate, însă am găsit tăria necesară de a face față cu brio.

Iar faptul că în orice specialitate chirurgicală riscul de malpraxis depășește orice limite, trebuie să fii foarte calculat în orice decizie iei, dacă îți dorești să poți pune capul pe pernă noaptea și să nu trăiești cu o sabie deasupra capului zilnic.

Anaphielle: Cât de importantă este inteligența emoțională în această meserie?

Ei bine, asta e o întrebare foarte bună. Din păcate, e trist faptul că în facultate nu ești învățat cum să vorbești cu pacienții, cum să comunici veștile proaste și, mai important, de unde și până unde ai voie să te implici emoțional. E bine să găsești un echilibru perfect între emoții și empatie, însă deasupra tuturor trebuie să existe respect pentru pacientul tău, indiferent de clasa socială și mediul din care provine.

Pinterest

Mari: De ce ai nevoie ca să fii un medic împlinit?

Personal consider că cel mai important este să găsești acea satisfacție interioară care să bată orice fluturaș de salariu, orice buchet de flori primit în dar sau lucruri de genul acesta. Cred că ai nevoie de o pregătire foarte bună, de devotament, de nevoia constantă de a ști mai multe pentru a putea să-ți duci la bun sfârșit, demn, cariera de medic.

Cum consideri că trebuie, ca femeie medic, să te împarți între toate responsabilitățile?

E greu. Din păcate România e o țară în care misoginismul încă este în floare, mai ales în sistemul medical. Noi suntem o grupă de fete, deja stagiile pe care le avem cu domni doctori se pot transforma în ceva neplăcut, simțindu-se o oarecare presiune, pe simplul fapt că suntem femei. La fel, unii pacienți, în special cei din mediul rural, încă tind să aleagă domnii doctori în detrimentul doamnelor doctor, pentru simplul fapt că sunt bărbați și, totodată, încă se preferă cadrele medicale care au trecut de o anumită vârstă. Acest lucru poate fi benefic, evident, experiența își poate spune cuvântul, însă tinerii au altă nevoie de cunoaștere și pot fi adesea mult mai bine pregătiți, în special pe tehnicile medicale noi.

Trebuie să muncești mult ca femeie pentru a fi și om de carieră dar și om de familie și e trist faptul că aici deseori o să fii ținută la pământ de niște convingeri absurde.

Alexandra: Care este cea mai mare dezamăgire de până acum legată de domeniul medical?

Hmm…aici sunt destul de multe. Pe primul loc a fost, este și va fi nepăsarea, însă aceasta acum, pe alocuri, este strâns legată de greii din medicină, cei care ar cam trebui să lase locurile tinerilor care sunt dornici să ajute, nu arhi-săturați de pacienți.

Totodată, mi se pare trist că oamenilor nu li se oferă șanse egale și că unii dintre ei intră într-un fel de selecție naturală, pentru că nu pot dispune de niște proceduri din cauza problemelor financiare. Aici vorbesc de tratamente costisitoare ca radio și chimioterapie, care nu întotdeauna se fac strict în spitalele de stat și, la fel, nu întotdeauna sunt decontate.

E dezamăgitor faptul că unii oameni devin erori medicale și în unele cazuri ele pot avea repercursiuni grave. Din cauza unui prognostic greșit și o întrebare stupidă, prin telefon, auziți, dumneavoastră de ce cancer sufereați, că am uitat, după ce a fost pacientul oncologic 4 ani al unui medic, bunica mea a murit în 2 luni de zile, cu 8 diagnostice fatale pe ultima scrisoare medicală.

De asemenea, este trist pentru că nu se pune accentul atât de tare pe unele lucruri importante. La unele stagii putem să venim strict cu halatul pe noi și cu botoșei de unică folosință, chiar dacă ar trebui să fim obligați să purtăm costumele chirurgicale. Unii medici, cei care citează mereu oamenii de știință britanici sau americani, cred că halatele nu te protejează, ci mai degrabă sunt culegătoare de virusuri și bacterii. Lucru parțial adevărat. Însă prefer să adun pe halatul medical cultura mea bacteriană, decât să plec acasă cu ea direct pe fustă.

Pinterest

Mona: Ce specialitate îți dorești?

Am în minte 3 specializări de toate, chiar dacă sunt sigură pe mine, trebuie totuși să iau în calcul și faptul că e posibil să am parte de o zi proastă la examenul de Rezidențiat, așa că trebuie să am și o rezervă. Prima este Obstetrică-Gineco, a doua Neonatologia și ultima, dar nu cea din urmă, Pediatria. Consider că piticii, indiferent dacă vorbim de ei în viața intrauterină sau până cresc mari, au nevoie de medicii cei mai buni, cei mai devotați și cei mai bine pregătiți.

Georgiana: Te vezi profesând în România?

Da, însă mă văd făcând asta doar pentru că vreau să fac parte din mânuța aia de oameni care vor avea puterea să schimbe ceva măcar în spitalul în care lucrează, dacă nu în tot sistemul medical din România.

Mona: În ce țară/oraș ai vrea să profesezi după ce termini rezidențiatul?

Pentru Rezidențiat aș vrea să plec în Turcia, pentru că acea parte de chirurgie în Obstretrică pe care mi-o doresc eu se face în foarte puține centre din lume. Mi-aș dori mult să rămân în Turcia, ori poate să plec la Viena, acolo unde deja mi s-a deschis o portiță. Însă, îmi doresc să mă întorc aici și să fiu cea mai bună dintr-un domeniu, schimbând ceva, decât să mă plafonez printre cei mai buni într-o țară foarte dezvoltată din punct de vedere medical.

Anaphielle: Cum vezi evoluția medicinei peste 10 ani?

Cred că în România abia peste 10 ani o să se ajungă la niște standarde cât de cât europene, lumești și, sper eu, cu medici tineri și dornici să-și respecte jurământul. Medicina evoluează foarte repede însă avem nevoie și de oameni care să țină pasul cu această evoluție. În materie de aparatură, la noi în țară sunt foarte puțini experți, drept dovadă multe aparate stau nefolosite pentru că nu are cine să lucreze pe ele. Iar acest lucru, din nou, îți strânge inima de tristețe.

Evoluăm și noi încetul cu încetul, însă mai mult tineretul acceptă să se miște odată cu evoluatul. Iar în unele specializări, această evoluție este de-a dreptul vitală.

Almona: Cum i-ai da vestea unei mame că pruncul s-a născut mort și nici nu va mai putea avea alt copil? Ce și cum ai sfătui-o?

Ceva de genul am pățit în ultima practică de vară făcută. Este evenimentul care m-a doborât cel mai tare și nu credeam că o să mai pot intra vreodată în Maternitate. Copilu s-a născut viu, însă cu niște malformații de nedescris la rinichi. Mama era deja cunoscută cu depresie post-partum, avusese o depresie urâtă și la primul copil. Copilul a murit la câteva ore după naștere. Știam că ceva nu e în regulă când mama a reacționat de parcă așa trebuia să se întâmple.

În astfel de momente de durere, cuvintele pe care le scoți pe gură trebuie să fie foarte calculate, căci există o linie foarte subțire între real și interpretare. Chiar dacă este ceva ce inevitabil se întâmpla, pentru că e greu să găsești la timp un transplant și pentru un adult, nici nu mai spunem de nou-născuți, aparținătorii vor găsi o urmă de regret în vocea ta pe care să o transforme în vină. Pentru că întotdeauna trebuie să existe și un vinovat fizic în medicină, nu doar Domnul.

În general veștile de acest gen se dau cu un psiholog alături, mai ales dacă se cunoaște un istoric anxios și plin de depresii la pacienții de orice fel, nu doar femeile de la Maternitate.

Pinterest

Mari: Ce simți când trebuie să dai un diagnostic dificil unui pacient?

Fiind încă studentă nu m-am izbit direct de această responsabilitate. Am asistat de multe ori, nu e deloc ușor pentru nimeni. Însă, din păcate, am dat câteva diagnostice greu de dus unor oameni apropiați ori din familie, însă odată cu ele am reușit să îi îndrum și spre medici cu renume, cu rezultate excepționale și așa am reușit să combatem împreună cele mai grele diagnostice. Cred că nu diagnosticul în sine este greu de dat, ci ajutorul cu care trebuie să contribui ca să faci pacientul să conștientizeze ceea ce i se întâmplă.

Mira: Ai un ritual, un talisman, ceva ce faci înainte să rezolvi un caz greu?

Încă nu sunt direct implicată în rezolvarea cazurilor, însă mereu port cruciulița la gât, mereu îmi fac o cruce mare când intru în sala de operație, chiar dacă în majoritatea timpului asist doar, pentru că merg pe principiul că prin orice mână de chirurg lucrează și o licărire divină. Nu cred că ai nevoie de ceva fizic care să te protejeze de complicații, ci cred că trebuie să reușești să-ți menții calmul indiferent de situațiile care se ivesc.

Unde-ți place să lucrezi mai mult: în spital sau la cabinet?

Până acum am fost în privat doar în calitate de pacient. Cu siguranță acolo condițiile sunt altele, atât în colectivul medical cât și în materie de aparaturi, poate chiar salarii și, bineînțeles, pacienți. În privat nu ai grija trezitului la 2-3 dimineața că s-a întâmplat ceva cu vreun pacient, ceea ce te face să te bucuri și de viața ta personală. Însă adevăratele și cele mai mari bătălii se dau în viața de spital.

Anaphielle: Cum vezi comportamenul părinților la spital/clinică? Sunt părinți panicați și atotștiutori sau e doar grija și instinctul de a proteja? Sau cum vezi comportamentul lor? Crezi că pun la îndoială experiența medicilor sau ce consideri că le generează acele stări?

Și eu îmi doresc să fiu mamă și cumva deja îmi asum faptul că o să fiu paranoică, pentru simplul fapt că îmi doresc o specialitate cu copii și, fără îndoială, o să cunosc toate bolile și toate diagnosticele posibile. Nu e plăcut. E perfect normal să îți faci griji, pentru că nu ai vrea să ajungă vreodată copilul tău la spital, nici măcar când e adult, însă sunt și niște lucruri pe care părinții nu le fac corect.

Ar fi mult mai ușor, atât pentru medici, cât și pentru pacienții copii și aparținători ca părinții să înceteze cu amenințările stupide cu injecțiile, mersul la medic și altele de genul. Am făcut câteva ore de educație medicală în grădinițe și școli, am fost instruiți să mergem îmbrăcați în halate și copiii au o foarte mare teamă de halatele albe. Și frica vine doar de acasă. Dacă vorbim despre un copil care se poate exprima liber, părinții ar trebui să lase medicii să stabilească o legătură cu copiii și să nu răspundă în locul lor. Este foarte posibil ca medicul să descopere că durerea nu e localizată într-un anumit punct, așa cum susțin părinții că le-a relatat copilul.

Pinterest

Deseori se pune la îndoială experiența medicilor pentru că și aici sunt foarte mulți care deja s-au săturat de țipete, urlete și copii, au deja o vârstă, și diagnosticele nu mai sunt cum trebuie. Și părinții, mamele tinere în special, se sperie foarte repede. Și apare povestea cu drobul de sare și începi să supra-controlezi copilul pe la diverși specialiști și nici această exagerare nu e bună. Instinctul de părinte e bun, însă nu e bun tot timpul. Văd foarte des pe grupuri diverse mămici care spun: am fost la pediatru și mi-a dat asta. Voi ce părere aveți? Corect, probabilitatea ca altă mamă să fi trecut prin ceva asemănător este foarte mare, însă nu degeaba medicul ăla e specialist. Ți-a oferit un tratament întocmai pentru simptomatologia copilului tău, nu potrivit cu alți 14 copii.

Diana: Cum se împacă facultatea de Medicină cu scrisul?

Ușor și greu în același timp. Timpul este foarte limitat, de multe ori pierd inspirația undeva pe holurile spitalului, însă, pe partea cealaltă, scrisul fiind pasiunea mea, îmi doresc mult să pot, aici, să ofer măcar câteva informații medicale de bază care să-i liniștească și să îi ajute pe cititorii mei. Nu costă nimic să ajuți, nu-i așa?

Irina: Dacă ai fi obligată să renunți la medicină ce ai alege în locul ei?

Dând deoparte scrisul, wedding plannerul și designul interior, lucrurile de care mă (mai) ocup în timpul liber, mi-ar plăcea foarte mult să rămân în zona medicală totuși și să fac uniforme medicale. Costumele mele sunt de la eHalate.ro și, deși am mai încercat și alte branduri de pe piață, în costumele lor mă simt foarte protejată și, în același timp, elegantă. Mi-ar plăcea să știu că pot reda și eu altor cadre medicale satisfacția pe care o simt eu atunci când mă îmbrac cu costumele lor.

Albert: Cum iubește sau urăște un doctor?

Cred că tot ceea ce faci este să găsești un echilibru între cele două. Ești sub jurământ, deci în viața de spital nu există ură. Da, poate uneori ai parte de pacienți dificili, prost-crescuți, din minorități etnice, cu probleme psihice, însă nimeni nu a spus că toți o să fie directori de bănci și oameni îmbrăcați la costume. Nu cred că ai timp să urăști ca doctor, însă ai timp să fii invidios, să fii supărat când știi că puteai da mai mult, să îți permiți uneori să spui că nu mai poți. Iar în acele momente, cred că e important să găsești din nou flacăra care te-a adus în punctul acela și să iubești, mai intens, ceea ce faci.

Iar în viața de zi cu zi, cred că cel mai profund te iubește un doctor. Pentru că el, cu siguranță, a văzut tot ce e mai rău, a văzut cum începe și cum se sfârșește viața, și știe să fie recunoscător pentru orice primește aici și acum.

Anaphielle: Nu ți-ar plăcea să faci vloguri în genul dr Mike, dar pentru români?

M-am gândit la asta, însă nu cred că oamenii sunt interesați aici de contenturi medicale lungi. Îmi zburase o idee să fac scurt metraje medicale pe TikTok, însă necesită foarte mult timp, iar în acest moment nu prea dispun de el. Însă încerc pe cât posibil să aduc măcar prin scris câteva hint-uri medicale bune. Dar, evident, recomand să-l urmăriți pe dr. Mike. Peeee Whooop.

Voi încheia acest articol tot cu o întrebare de la Anaphielle și anume Care este țelul tău cel mai înalt?

Îmi doresc să fiu cea mai bună între cei mai buni. Sunt organizată, am nervi de oțel, răbdare cât curprinde și trag să mă informez mereu, să merg la congrese și conferințe și să fur meserie de la toți oamenii care sunt dispuși să mă învețe, indiferent de specialitate. Îmi doresc să fiu un medic echilibrat, care să ofere un sprijin, un diagnostic bun, un tratament corespunzător și o șansă la vindecare pacienților săi și, cel mai important, respect. Pentru că înainte să fiu strigată domnișoara doctor, îmi doresc să fiu catalogată drept om. Iar acesta este cel mai înalt țel din viață.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

10 comentarii

  1. Denisa, te admir din ce în ce mai mult! Pup!

    1. Mulțumesc din suflet, draga mea 🥰🤍 te îmbrățișez!

  2. Cât de frumos! Îți mulțumesc pentru răspunsuri! Ești deosebită și e o onoare că te cunosc. You restore faith in humanity & doctors.
    Îmbrățișări calde!

    1. Eu iti mulțumesc pentru cuvintele frumoase 🤍

  3. Ce bine a ieșit! O să fii un medic extraordinar! Sunt sigură de asta 🤗

  4. Încă un om care îmi reda încrederea ca, pana la urma, totul va fi bine dacă exista iubire fata de cei de lângă noi. Sa ai tot succesul din lume, Denisa! Sa ți se deschidă porți și sa te bucuri de oportunități. Viitorii tăi pacienți vor fi pe mâini bune! 🤗❤️

    1. La multe raspunsuri mi s-a facut pielea de gaina. Ai potential pentru a fi un dr. foarte bun, un OM deosebit.
      Succes si sa ramai mereu asa determinata! 🤗😘

      1. Mulțumesc tare tare mult 🤍

  5. Minunat, Denisa! Să dea Dumnezeu să ajungi exact acolo unde îți dorești! Și sunt convinsă că vei reuși! Dacă ai vreodată nevoie de ceva, nu ezita să apelezi la noi. Te îmbrățișez ❤🤗

  6. Irina spune:

    Emoționant articol! Mi-a plăcut tare mult! Mult noroc în tot ce vrei să realizezi! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.