Pot spune că pe Mari o cunosc de o veșnicie. Am comunicat de mai multe ori în online, încă de pe vremea când era în Dubai. Să fiu sinceră cu voi, sunt mai liniștită acum, pentru că o știu mai aproape de mine, aici, în țară. M-a mai vizitat pe aici. E o roșcată cu trăsături minunate și vă invit să-i citiți gândurile pentru Moșul, dar și blogul.
Nu ți-am mai scris, Moșule de ceva timp. Îmi plăcea să îți scriu scrisori când eram mică. Era un soi de magie care mă inspira întotdeauna când începeam să îți compun povești. Îmi amintesc cât de ușor îmi venea să îți scriu, cât de multe îți povesteam și îți ceream.
Apoi magia s-a pierdut într-un moment scurt, când m-am trezit mare și mă gândeam că ai de alergat la cei mai mici și nu mă mai bagi în seamă. Brusc, scrisorile pentru tine au dispărut și așa Crăciunul nu a mai fost cum îl știam.
Deși am împodobit întotdeauna bradul și o parte din sufletul meu încă te aștepta să vii cu dorințe împlinite și surprize, nu mai erai doar al meu, așa cum am crezut când eram copil. Și, cumva, te-am abandonat și am încetat să îți mai trimit scrisori. Nu mă mai puteam lăuda cu notele de la școală, cu ce mai citisem între timp. Timpul se comprima de la un an la altul, iar magia Crăciunului se voala în graba cumpărăturilor, a curățeniei și a pregătirilor.
Poate de aceea, încet, încet, gândul că se apropia Crăciunul nu mai era motiv de mare bucurie, ci doar o listă lungă de task-uri de bifat într-un trafic infernal.
Anul acesta mi-am promis să visez, să îți aștern câteva cuvinte și să mă simt copil din nou.
Moșule, cum timpul a trecut, am înțeles că nu obiectele adunate sunt bucurie pentru suflet. Acum, ca să fiu sinceră până la capăt, îmi plac și acestea, dar cel mai mult îmi plac experiențele.
Ele mi-au marcat sufletul și amintirile, m-au dezvoltat și m-au făcut femeia puternică și curajoasă de acum. Vremurile însă, m-au împiedicat să mi le creez singură, așa cum vreau, iar schimbarea a devenit experiența mea repetitivă. Mai ales anul acesta. Simt că evoluția mea este centrul tuturor acestor schimbări, iar acceptarea este îngerul păzitor care îmi șoptește că acesta este drumul.
Așa este când manifești experiențele, legea atracției îți aduce ce îți trebuie, nu neapărat ce visezi tu. Poate și pauza de scris ție sau pe blog a fost un respiro pentru alte etape ce au venit să șlefuiască fațetele sufletului meu. Am acceptat-o așa cum a venit și am avut răbdare până a venit momentul să umplu iar rândurile și să țes povești.
Vis de Crăciun
Dar chiar dacă nu am scris, asta nu înseamnă că nu am visat. Și dacă ești curios la ce visez acum, aș veni să îți aduc această scrisoare personal, să stau cu tine la taclale în frigul de la Polul Nord, chiar dacă urăsc gerul. Aș veni să văd unde stai și cum îți petreci timpul, cum te organizezi în perioada aceasta aglomerată.
Eu ți-aș povesti cum am învățat să fac planning, să mă organizez mai bine și câtă liniște și claritate îmi aduce acest obicei nou, intens lucrat anul acesta. Mai ales când trebuie să organizezi două mutări.
De la tine aș pleca să văd Luminile Nordului, un vis mai vechi, de când am fost la Oslo și m-a frapat cerul verde închis, nu negru, care nu mă lăsa să dorm. Aș admira Aurora Boreală în liniște solemnă, uimită de spectacolul unic de lumini și nu m-ar interesa nicio explicație de fizică atmosferică. Aș fi doar în echilibru, aș respira și m-aș regăsi, a câta oară….
Și ce experiență ar fi! Una care mi-ar crea poate, cele mai frumoase amintiri. O altă etapă, un alt tumult de emoții și preaplin.
Ce zici, Moșule? Mă ajuți să împlinesc și acest vis?
