E aproape mijlocul lui mai, iar acest articol se vrea scris din martie. Însă niciodată nu e prea târziu să vorbim despre cărți. Nu știu cum e la voi, dar la mine se lasă liniște în suflet când comand cărți.
Pe trei martie a fost ziua mea și trebuia să-mi fac și eu mie un cadou. De obicei fac aceste lucruri, doar că anul acesta, cu câteva zile înainte de ziua mea am călătorit la Istanbul. Credeam că mă opresc acolo. Însă tot văzusem trendul cu cărțile, oameni fericiți când le vin coletele… Și am spus, de ce nu? De mult timp îmi doresc să fac asta.
Am împlinit 26 de ani și am anunțat pe toată lumea din jur că îmi doresc vârsta mea în cărți. Mi-am pregătit o listuță cu mult timp înainte, diverse titluri de-mi făceau cu ochiul. Și apoi, ca orice om, am început să compar prețurile pe diverse site-uri. Recunosc că inițial plecasem de la un coș cu cărți în valoare de 1000 de lei. Mi s-a părut un pic cam mult, așa că le-am salvat în wishlist și le-am tot urmărit. Recunosc faptul că o parte au fost achiziționate de pe Elefant, o parte de pe Libris. Și asta nu neapărat din cauza diferenței de preț majoră, ci pentru că ori nu mai erau în stoc cărțile, ori nu existau deloc pe un site.
Pentru că am vociferat în stânga și în dreapta dorința mea de a-mi cumpăra cărți, au fost oameni care s-au oferit să mă mai ajute cu ele. Trebuie să recunosc însă că am avut și unele fixații pe anumite cărți care nu mai erau în stoc și pe care le-am găsit ulterior. Așa că inițial am primit 26 de cărți, cu tot cu cele cumpărate de mine și oferite și de prieteni, ulterior s-au făcut 26 doar cele cumpărate de mine. Ce să mai vorbim…oamenii cu fixații rămân oameni cu fixații, mai ales când vine vorba despre cărți.
Ce am primit în dar
Să începem întâi cu acele cărți pe care le-am primit, pentru că așa e frumos. Doar două titluri au fost alese de mine. Cu restul am fost surprinsă. Iar o carte știam că o vreau de la Gaspar Gyorgy, o prietenă de-ale mele fiind mare fan, așa că am lăsat-o să aleagă ea ce titlu dorește. De asemenea, o altă prietenă de-ale mele de la Mureș a spus că vrea să-mi ia câteva cărți adolescentine. Și nu am putut decât să mă bucur. Mai multe cărți de citit!
Cărțile Despre somn și Psihologia culorilor sunt cele pe care le aveam eu în wishlist, iar titlul norocos de la Gaspar Gyorgy a fost Suflete de sticlă. Restul cărților primite m-au surprins și ele plăcut, mai ales că unele titluri mi le doream, dar ceva m-a determinat să nu le pun în coș de această dată. Însă manifestarea chiar există…deci iată-le acum în biblioteca mea!
Nu știu dacă există un cadou mai de preț precum cărțile. Așa cum vă spuneam, mie-mi dau o stare de bine și de liniște mereu. Întotdeauna am visat la o bibliotecă din aceea enormă, cum am văzut în Frumoasa și Bestia în copilărie. Și probabil, înainte de toate o să muncesc în această viață ca să-mi cumpăr și mai multe cărți, să-mi fac timp să le citesc și să am biblioteca mult visată!
Ce cărți am cumpărat de la Libris
Coletul de la Libris a venit micuț și adorabil. Înăuntru se aflau doar cinci cărți, una dintre ele fiind foarte subțire, dar de la unul dintre autorii mei preferați: Eric-Emmanuel Schmitt. De la el mi-am luat două cărți, care ulterior au devenit trei, dar această informație o să o lămurim în cele ce urmează.
Nu știu să vă spun exact pentru ce am ales aceste titluri. Unele dintre ele mi s-au părut doar interesante. Pe altele le tot văzusem în reclame pe social media și mi-au rămas pe retină. Iar unele doar mi le doream din tot sufletul.
Norocoasele de pe Libris au fost următoarele:
- Milarepa – Eric-Emmanuel Schmitt
- Modele mentale – Peter Hollins
- De ce eu, de ce așa, de ce acum? – Robin Norwood
- De vorbă cu mine însumi – Prentice Mulford
- Serenadă pentru Nadia – Zulfu Livaneli
Pentru toate aceste cărți v-am lăsat și link-ul ca să mergeți direct pe Libris, pentru că în aceste zile serbează 32 de ani de activitate. Au promoții multe și cadouri pe care le puteți alege pentru fiecare comandă plasată, de peste 100 de lei. Și eu am mai pus azi o comandă, dar despre ea o să vorbim în alt articol! Hihi.
Dintre toate aceste cărți, din luna martie, am terminat de citit Milarepa și în curs de terminare este și De vorbă cu mine însumi. Cea din urmă e o carte care de la prima pagină m-a ținut cu pixul în mână.
Ce cărți mi-am comandat de pe Elefant
După cum puteți observa și mai sus, pachetul de la Elefant a fost mult mai bogat. Aici nu o să vi le înșiruiesc pe toate, pentru că sunt multe. Cert e că de acolo mi-am comandat Paradisuri pierdute tot de la Eric-Emmanuel Schmitt, iar asta în numărătoarea mea înseamnă a doua carte din cele care s-au făcut trei. Anul acesta m-am orientat destul de mult spre cărți de dezvoltare personală sau de înțelegere în profunzime a unor elemente științifice și nu numai.
Iar pentru că sunt o fană a cărților pentru copii scrise de Jill Tomlinson, mi-am comandat alte două povești. Pe acestea le citesc cu voce tare în nopțile în care nu am somn, sunt prea epuizată și anxietatea mea a depășit limitele normalului.
Vă spun eu, până aici, cele cumpărate de mine sunt în număr de 23. Deja cu primele trei pe care le aveam în wishlist și le-am primit, se face vârsta mea, 26. Restul deja sunt bonus și abia aștept să trec prin toate. Dar hei, nu ne oprim aici.
Cum am făcut din 23 de cărți, 26
Aveam nevoie să mai iau niște cadouri și eu, tot cărți, așa că am intrat să mai plasez o comandă. Nu se putea să nu-mi bag degețelele în altceva, așa că mi-am comandat cartea părintelui Constantin Necula, pe care mi-o doream nespus de mult. Ea se intitulează Iubirea care ne urnește. Am citit-o fără să respir. Iar zilele trecute am reușit să iau cel mai frumos autograf de la părintele pe ea, respectiv dedicația: Denisei, cu prietenie în Hristos.
A doua carte pe care mi-am comandat-o a fost Poarta cerului. Străbătând secolele. Semnată, bineînțeles, tot de stimabilul Eric-Emmanuel Schmitt. Însă abia când am luat-o în brațe și m-am pus pe mirosit paginile am văzut că pe ea scrie volumul 2. Zic văleu, stai să vezi, că iar am făcut gafa ca în trecut și am luat volumul doi dintr-o carte, în timp ce primul nu se mai tipărește. Dar la trei clickuri distanță am aflat că Paradisuri pierdute este volumul cu numărul unu, așa că m-am liniștit. Doar își chema fratele doi lângă el în biblioteca mea.
Ultima, dar nu cea din urmă este cartea Femei care iubesc prea mult semnată tot de Robin Norwood. Nu pot să spun că mi-o doream neapărat. Dar văzusem multe recomandări, însă nu-mi plăcea coperta. Dar am găsit-o într-o librărie, la un preț redus și am zis, hei, de ce nu? Am nevoie de cărți ca să pot umple biblioteca mea de bestie.
Am mai făcut o boacănă, dar în librărie
Și pentru că niciodată nu sunt îndeajuns de multe cărți, universul a vrut după Paște să dea niște reduceri în librăria Humanitas. 20% reducere la toate titlurile. Nu puteam să nu mă duc, având în vedere că evenimentul se desfășura în fața mea, pe toate site-urile și pe toate social media-urile. Așa că am mai făcut o mică investiție, tot de trei cărți. Și am făcut asta doar pentru că în prezent Eric-Emmanuel Schmitt și C.S. Lewis sunt autorii mei preferați. Nu regret nicio secundă nicio investiție. 😀
Aștept să-mi spuneți în comentarii dacă v-a atras vreun titlu și ce ați mai citit voi în ultima vreme. Vă îmbrățișez!
Deja sunt geloasa! Sa le citesti cu drag si sa-ti aduca valoare adaugata in suflet si in viata de zi cu zi!
Așa să fie ❤️🤗
[…] să vedeți ce cărți așteaptă să fie citite din biblioteca mea, atunci aruncați un ochi și aici, peste titlurile luate de ziua […]