Cu papionul la gât și cu o carte în mână

Nu mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Acum, uitându-mă în spate, îmi vine să râd și mă gândesc că așa ceva nu e posibil. Cum adică eu, cea care acum își comandă cărți doar în calupuri de câte 12-13 și apoi le devorează, am avut o perioadă în care mă uitam la cărți și le citeam …

Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți – Mathias Enard

Să vă vorbesc despre bătălii în secolul 21 e destul de greu, căci oamenii nu mai țin războaiele care se țineau odat’.Acum, din păcate sau din fericire, nici maimuțe nu mai putem avea, așa cum se putea pe vremea lui Michelangelo. Poate că era mai bine dacă se putea, căci astfel reușeam să ne găsim …