Argintul, ideea de cadou care nu se învechește niciodată

Atunci când vine vorba de făcut cadouri, mă simt învăluită într-o aură de mister, de griji și, cel mai puțin, de inspirație. Nu pot spune că am persoane foarte pretențioase în jurul meu, mai ales femeile, însă mi se pare că eu sunt cea care niciodată nu vrea să dezamăgească printr-un cadou. Cu siguranță îmi …

Alma Parchet, schimbarea de care aveam nevoie pentru casă

Trebuie să recunosc faptul că am avut multe bătăi de cap atunci când am renovat apartamentul. A trebuit să iau multe decizii singură, bine, am avut cu cine să mă sfătuiesc, însă fiind vorba de casa mea, la final am ales doar eu. Pentru că apartamentul avea câteva finisaje deja făcute, am decis inițial că …

frisomat

De ce să aleg Frisomat după 25 de ani de activitate

Dacă aș fi antreprenor mi-ar plăcea să știu că alături de mine atrag oameni devotați, care să-și facă treaba cu pricepere, cu pasiune și, bineînțeles, cu responsabilitate. Să fii un om de succes, din punctul meu de vedere, nu înseamnă doar să ai o idee bună pe care să o pui în practică, fie ea …

Chec aperitiv – gustarea salvatoare în orice moment

Știți acele momente în care trebuie să vă auto-salvați de la foame? Sau, și mai rău, se anunță niște musafiri în ultimul moment și nu aveți idee ce să puneți pe masă? Ei bine, eu am experimentat de multe ori o astfel de situație și ceea ce m-a salvat de fiecare dată, pe lângă o …